URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 August 2024, 08:50

Profi de 10: Cine sunt cei doi profesori din Bihor care au promovat examenul de titularizare cu nota maximă

Profi de 10: Cine sunt cei doi profesori din Bihor care au promovat examenul de titularizare cu nota maximă 2 DIN 1.000. Numeric, examenul de titularizare din Bihor arată astfel: din 1.181 candidaţi, 240 au note între 1 şi 4,99, 456 între 5 şi 6,99, iar 523 între 7 şi 9,99. Iulia Heciu (stânga) şi Tudor Luca (dreapta) sunt performerii, cu 10 curat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Învăţământul continuă să fie atractiv pentru tinerii bihoreni. La examenul de titularizare din acest an, concurenţa a fost de 13 candidaţi pentru un loc la catedră, însă doar o mică parte a aspiranţilor au demonstrat că ştiu pedagogie. 4 din 10 candidaţi au promovat examenul, o rată de succes înjumătăţită faţă de Bacalaureat, semn că viitorii profesori par chiar mai slab pregătiţi decât elevii.

În schimb, doi dascăli cu experienţă arată că au nu doar vocaţie, ci şi pricepere. Singurii profesori din judeţ cu nota 10 la titularizare, Iulia Heciu şi Tudor Luca, au mărturisit BIHOREANULUI că s-au pregătit serios. Educatoarea Iulia Heciu a luat 10 la titularizare şi în urmă cu doi ani, iar profesorul de religie Tudor Luca studiază domeniul ales şi ca doctorand, în străinătate.

Examen în cifre

Înainte de soluţionarea contestaţiilor, 44,3% dintre candidaţii bihoreni au promovat titularizarea, luând note peste 7. În rândul candidaţilor absolvenţi de facultate în această vară, rata de succes este şi mai mică: 35,4%.

Profesorii cu note între 5 şi 7 mai pot spera la posturi de suplinitori, dacă, desigur, acestea nu vor fi ocupate de colegii cu note mai mari care nu vor prinde catedre de titulari, de altfel foarte puţine în şcolile din Bihor.

Doar doi candidaţi au luat nota maximă, 10:  Iulia Heciu, care a susţinut proba la pedagogie preşcolară în limba română, şi Tudor Luca, care a dat examenul la religie penticostală.

A doua oară zecistă!

Educatoare la grădiniţa cu program prelungit nr. 56 din Oradea, Iulia Heciu lucrează în învăţământ de 3 ani. "Am absolvit facultatea în 2020, dar anul următor am stat să mă pregătesc pentru examenul de titularizare, am considerat că am nevoie de asta", spune tânăra de 25 ani.

În primul an în care a susţinut examenul a luat nota 9,60, iar în 2022 a primit 10, demonstrând că este bine pregătită pentru cariera didactică. "Atunci am devenit educatoare la grădiniţa la care sunt şi acum, dar nu pe un post de titular. Anul acesta, însă, voi reuşi să mă titularizez", spune Iulia, bucuroasă că grădiniţa are postul de titular la care visează.

Tânăra spune că dintotdeauna şi-a dorit să fie educatoare, cum a fost şi bunica ei. "Îmi place absolut tot în ceea ce fac. Iubesc copiii, în relaţia cu părinţii am avut o comunicare foarte bună şi o colaborare eficientă. În ultimii 2 ani n-aş putea să găsesc un punct slab în cariera mea".

Viitor doctor în teologie

Cu o vechime de 9 ani în învăţământ, Tudor Luca (35 ani) pune reuşita la titularizare şi pe seama experienţei.

"În primul rând, este meritul lui Dumnezeu, toată înţelepciunea pe care o avem se datorează Lui. De asemenea, m-a ajutat experienţa din sistem. Sunt în al 9-lea an profesor, nu este o experienţă foarte mare, dar suficientă să-mi dau seama cum trebuie făcute lucrurile", zice dascălul de religie penticostală. Smerit, le acordă credit directorilor şi colegilor din cele două şcoli unde predă, Liceul Betel şi Liceul de Arte, de la care, spune el, are doar de învăţat.

Tudor şi-a încercat norocul la titularizare de mai multe ori, dar niciodată n-a luat 10. Fără dubiu, s-a perfecţionat şi datorită studiilor doctorale începute recent în Olanda, tot în teologie. "Îmi doresc să continui cariera în învăţământ, asta este ambiţia mea".

Înţelegători şi cu colegii

Văzând rezultatele de la titularizarea din acest an, cei doi nu-şi critică colegii, deşi spun că învăţământul trebuie să aibă dascăli bine pregătiţi. "Mi se par rezultate destul de slabe, dar fiecare are motivele lui. Eu sunt tânără, nu am încă familie, aşa că am timp să învăţ", zice Iulia.

"Fiecare îşi cunoaşte situaţia. Unii poate nici nu au nevoie de notă mare, pentru că n-au nici posturi disponibile", spune şi Tudor.

Profesorii de 10 nu se plâng nici de salarii, şi nici de condiţiile din învăţământ, conştienţi că nu toţi colegii lor au norocul să predea în unităţi de învăţământ din Oradea, modernizate şi dotate. Salariile lor sunt sub 7.000 lei brut, adică circa 4.000 lei în mână, dar asta nu-i descurajează să devină cei mai buni dascăli pentru elevii lor.

"Sunt foarte multe lucruri bune care se petrec în educaţia românească, avem olimpici şi elevi care fac performanţă la nivel înalt, dar trebuie puse la dispoziţia profesorilor şi elevilor mai multe oportunităţi", spune Tudor. Profesorii şi elevii merituoşi trebuie încurajaţi, ca să simtă că învăţatul are rost...


"Rezultatele la titularizare le apreciez ca fiind foarte bune, prin comparaţie cu rezultatele din ţară. Procentajul de medii peste 7 este mare raportat la alte judeţe. Doar centre mari universitare, cum sunt Cluj şi Iaşi, ne-au depăşit, Timişul nu, prin urmare mă bucur pentru colegii mei. Sper că îi va însoţi şi vocaţia în activitatea didactică"

Inspectorul şcolar general Horea Abrudan

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@p0ponel
.
Postat 01 August 2024, 17:04 de Riviera
Felicitari!
P0ponel, fa un meeting cum ca nu-ti poti mosteni partenerul.
Postat 01 August 2024, 17:03 de Riviera
Felicitari celor doi dascali!
E un sistem in Romania facut sa perpetueze spagile, delegarile, etc. De ce nu poate organiza Gojdu sau Ghibu sau Blaga (valabil si pt scolile generale, nu doar pt licee) concurs pt ocuparea posturilor vacante?! De ce trebuie sa le ,,organizeze" abrudan&gasca? Alt exemplu e justitia. Curtea de Apel Oradea are descoperite posturi de judecator/grefier la 90% dintre tribunale si judecatorii. Nu poate organiza concursuri pt ocuparea acestor posturi deoarece ,,repartizarea" la o instanta (prin transfer sau delegare) este atributul exclusiv al CSM-ului. Pot da exemple de situatii asemanatoare din ,,n" domenii. Si uite asa platim cu salarii nesimtite (la fel si pensiile) niste supervizori de care n-am avea nevoie!
Postat 01 August 2024, 11:00 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON