URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iunie 2024, 13:31

Primarul Dumitru Bărnău: „Pentru comuna Cefa, am atras fonduri de milioane de lei” (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timpul mandatelor mele de primar, alături de echipa mea, am reușit să atragem pentru comună fonduri de milioane de lei prin diferite programe, prin care am vizat îmbunătățirea nivelului de trai, creșterea calității vieții și a confortului tuturor locuitorilor din comuna Cefa, de la drumuri și străzi asfaltate, rețele de apă și canalizare, de gaz, terenuri și sală de sport, construcții capele, piste de biciclete, reabilitare cămine culturale, achiziție de utilaje și multe altele. Din grijă pentru cetățeni, am optimizat accesul acestora la toate serviciile publice din interiorul instituției, astfel încât am redus timpul de așteptare și am crescut eficienţa şi gradul de transparenţă a instituţiei.

Dragi locuitori ai comunei Cefa,

În timpul mandatelor mele de primar, alături de echipa mea, am reușit să atragem pentru comună fonduri de milioane de lei prin diferite programe, prin care am vizat îmbunătățirea nivelului de trai, creșterea calității vieții și a confortului tuturor locuitorilor din comuna Cefa.

Astfel, am înființat și extins rețele de canalizare, modernizat și extins rețele de alimentare cu apă, acestea urmând a fi finalizate în totalitate prin contractul semnat prin Anghel Saligny în 30.05.2024.

În plus, am achiziționat utilaje pentru întreținerea domeniului public.

Am construit și dat în folosință sala de sport din localitate, care are o capacitate de 180 de locuri, pe scaune, este complet dotată, la cele mai înalte standarde, cu instalații de încălzire, iluminat și ventilație.

De asemenea, în Cefa, Inand și Ateaș, au fost construite și date în folosință capelele mortuare, cu toate echipamentele necesare unei bune funcționări a acestora.

Suntem în curs de obținere a avizelor pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale în localitatea Inand și în curs de licitație pentru atribuirea contractului de execuție pentru reabilitarea și eficientizarea Complexului Sportiv din Inand (reabilitarea școlii vechi din Inand), în care se vor regăsi săli pentru activități sportive, precum și vestiare pentru cei care folosesc terenul sintetic construit lângă școală.

Pe lista realizărilor, menționăm modernizarea căminului cultural din Cefa, dotat cu bucătărie, cameră frigorifică, toalete, precum și modernizarea căminului Inand, care în următorul mandat va fi dotat cu toalete moderne.

În plus, amenajăm aproape 5 km de piste de biciclete, piste care vor lega localitatea Inand de comuna Cefa.

Am dotat Școala Gimnazială Nr. 1 Cefa cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.

S-a dat în folosință o grădiniță cu program prelungit în comuna Cefa de care copiii, chiar de la deschidere, beneficiază de masă gratuită, iar la această oră, prin programul „Masa caldă”, toți elevii școlii primesc câte un sandvici și un fruct.

În ceea ce privește energia electrică din surse regenerabile pentru comuna Cefa, am depus spre finanțare un proiect prin care se urmărește asigurarea energiei electrice, prin panouri fotovoltaice, la un cost cât mai redus a tot ceea ce înseamnă clădiri publice și iluminat.

Tot pentru creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei se vor depune proiecte spre finanțare, atunci când se va deschide sesiunea, pentru clădirea multifuncțională din localitatea Ateas, prin care va fi reabilitată total fosta Școală Ateas, dar și pentru sediul primăriei din Cefa.

De asemenea am depus spre finanțare un proiect pentru înființare de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Cefa și Inand.

Toate acestea au fost posibile datorită echipei mele. De altfel, consider că, pentru o bună administrație, importantă este echipa: echipa mea din Primărie, funcționari publici, membrii Consiliului local, Consiliul Județean Bihor, în frunte cu Ilie Bolojan, cu Instituția Prefectului, cu Inspectoratul Școlar Județean, cu parlamentarii noștri, cu secretarii de stat de la București și cu cei mai buni consultanți și proiectanți.

VĂ REAMINTESC CÂTEVA PROIECTE IMPLEMENTATE ÎN COMUNA CEFA:

1 - „Modernizare și extindere rețele de alimentare cu apă și canalizare în comuna Cefa”, PNDL, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, 6.538.854,15 lei, finalizat, urmează recepția lucrărilor

2 – „Extindere rețele de alimentare cu apă și canalizare menajeră în comuna Cefa, Bihor”, Anghel Saligny, 9.658.171,72 – contract de finanțare semnat

3 - „Achiziție utilaje pentru întreținerea domeniului public al comunei Cefa, județul Bihor”, AFIR, Valoare totală: LEI: 97.497,47 - EUR: 19.698,45. Valoare eligibilă: LEI: 69.293,00, EUR: 14.000. Valoare neeligibilă: LEI: 28.204,47 - EUR: 5.698,45, finalizat

4 – „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în Comuna Cefa, localitatea Inand, jud. Bihor”, Anghel Saligny, 5.500.000 lei, în curs de obținere avize

5 – „Reabilitarea și eficientizarea Complexului Sportiv din Localitatea Inand, comuna Cefa, județul Bihor” Planul național de redresare și reziliență, componenta C10 – Fondul Local, 1.579.085,98 lei, în curs de licitație pentru atribuirea contractului de execuție

6 – „Amenajare pistă de biciclete în comuna Cefa, județul Bihor 1 km", Planul național de redresare și reziliență componenta C10 – fondul local, 585.801,30 lei, în curs de execuție

7 - „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Cefa, Comuna Cefa", Planul național de redresare și reziliență – C 15 - Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, 984.596,60 lei, s-a emis ordinul de furnizare în 04.06.2024, se furnizează lotul de mobilier.

8 – „Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul Comunei Cefa", Program Fondul pentru Modernizare, prin execuția acestui proiect se urmărește asigurarea energiei electrice la un cost cât mai redus, a tot ceea ce înseamnă clădiri publice și iluminat public din Comuna Cefa", 1.475.109,48 LEI, depus spre finanțare

9 – „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localitatea Cefa și localitatea Inand, comuna Cefa,  județul Bihor", AFM, 827,945.78, depus spre finanțare

10 – „Realizare pistă de biciclete în comuna Cefa, județul Bihor 3,68 km", AFM, prin acest proiect va continua construirea pistei de biciclete și înspre localitatea Cefa, 3.530.065,00, s-a semnat contractul de finanțare

11 – „Creșterea eficienței energetice, gestionarea inteligentă a energiei în clădirea multifuncțională din localitatea Ateas, județul Bihor”, Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, AFM, prin acest proiect se urmărește reabilitarea în totalitate a clădirii fostei Școli Ateas, 2.491.550,71. Se va depune spre finanțare, când se va deschide sesiunea

12 – „Creșterea eficienței energetice, gestionarea inteligentă a energiei și extindere sediul primăriei din localitatea Cefa, județul Bihor”, Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, AFM, 3.509.626,24. Se va depune spre finanțare, când se va deschide sesiunea.

Toate aceste proiecte au fost realizate în strânsă colaborare cu Consiliul Județean Bihor, în frunte cu președintele Ilie Bolojan.

Doresc să asigur cetățenii comunei Cefa că și în viitorul mandat voi îndeplini toate nevoile, precum și obiectivele nerealizate și necesare pentru comuna noastră.

Cu considerație,
Primar, Dumitru Bărnău

(Comandat de PNL Bihor, cod mandatar financiar 21240015)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Aceeași poveste de "succesx la toți măscăricii politicii autohtone.
Primare, fondurile sunt un mijloc ... nu un scop în sine. Obiectivele sunt cele care detașează un primar de altul, nu faptul că ai tras niște bani. Și hoții știu să tragă bani ... nu și să împartă beneficiul cu alții care nu știu să fure.
Postat 05 Iunie 2024, 17:07 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON