URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Mai 2022, 13:50

Primării cu datorii: Cine sunt edilii care nu și-au plătit cotizația la asociația ce gestionează salubritatea din Bihor

Primării cu datorii: Cine sunt edilii care nu și-au plătit cotizația la asociația ce gestionează salubritatea din Bihor (Imagine cu titlu ilustrativ, foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În 2010, când Consiliul Județean și cele 101 primării din Bihor au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect, care să gestioneze salubritatea din județ, toți membrii fondatori și-au asumat că vor contribui anual cu o sumă pentru funcționarea acestei structuri.

Concret, fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să plătească o cotizație anuală de 1 leu pe locuitor, bani care să constituie bugetul Ecolect.

Înțelegerea a fost încălcată însă de trei primari care n-au plătit niciodată contribuțiile: Ioan Șora (PNL) din Pomezeu, Aurel Ille (PSD) din Tărcaia și Sorban Levente (UDMR) din Lugașu de Jos.

Recent, toți trei s-au trezit cu notificări de la Ecolect, care i-a anunțat că, dacă nu își achită datoriile, vor ajunge la judecată, singurul care a percutat fiind Sorban, care a plătit rapid restanțele.

În schimb, pentru celelalte două comune, Ecolect a colectat banii abia când CJ Bihor a tăiat aceste sume din alocările bugetare către ele. Așa că Pomezeul și Tărcaia au scăpat de datorii, dar tot trebuie să achite contribuția pentru anul în curs.

Măcar atât ar trebui și cei doi edili să știe, că de taxe și impozite nu scapi nici dacă stai în capătul județului...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Nu sunt singurii esc*ci din ograda cj Bihor!
S-a ajuns pana acolo incat sa fie scos la licitatie sediul primariei Popesti in contul unor datorii, despre ce vorbim?! https://www.ebihoreanul.ro/stiri/primarie-de-vanzare-sediul-primariei-popesti-scos-la-licitatie-in-contul-unor-datorii-130819.html
Postat 08 Mai 2022, 12:24 de pinonel
I-a furat startul din 2010 lu' Bolojan
Ce inspiratie!... 1leu/cap de locuitor. Inca din 2010, de pe vremea lu' Boc, basescu,fmi. Uite-asa ar putea si Consiliul Judetean sa vomite niste taxe, modice, pe cap de imbecil, dupa care sa ne alerge prin instante restul vietii.
Postat 08 Mai 2022, 11:31 de excalibur
Idioti
Dar acest ecolect ,in afara de frecat menta pe banii cetatenilor nu face nimic mai ales se impune taxa !!!
Postat 07 Mai 2022, 18:35 de User anonimizat
La cât de bine funcționează Ecolect și cât de habarniști sunt angajații de la această ADI ...
... prea mult e 1 leu/locuitor cu 98 de UAT-uri plătitoare la zi. Ce naiba face Ecolect cu peste jumătate de milion lei? Că nu se face nimic concret iar operatorii nu își bat capul nici măcar să răspundă la telefon când sună vreunul de la Ecolect.
Postat 07 Mai 2022, 18:30 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON