URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Septembrie 2023, 08:56

Primăria Oradea vrea să reabiliteze energetic 14 clădiri de învățământ și monumente istorice

Primăria Oradea vrea să reabiliteze energetic 14 clădiri de învățământ și monumente istorice foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea vrea să reabiliteze energetic 14 clădiri, dintre care 12 imobile cu destinația de învățământ și două construcții emblematice, Palatul Vulturul Negru și Bastionul Aurit al Cetății, devenite monument istoric.

Creșe, grădinițe, școli, licee...

Consiliul Local Oradea a aprobat miercuri documentațiile necesare pentru depunerea proiectelor în vederea realizării lucrărilor pe bani europeni.

Ședința, desfășurată online, a fost convocată „de îndată”. „Este vorba de sume importante pe care Oradea le va atrage pentru reabilitarea de școli, grădinițe și creșe, plus două monumente istorice: Palatul Vulturul Negru și Bastionul Aurit”, a spus primarul Florin Birta în deschiderea întâlnirii.

Proiectele efective ar urma să fie depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional, respectiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență. „Dacă nu am aveam la dispoziție acești bani europeni, nu am putea reabilita aceste locații”, a spus Birta.

Fonduri dedicate...

Pe lista construcțiilor care urmează să fie reabilitate se numără Creșa 3 - Tărâmul fermecat, grădinițele 27, 50 și 52, respectiv cele două clădiri ale Colegiului Național Iosif Vulcan (n.r. din străzile Decebal 76 și Jean Calvin) și liceele de Arte, Aurel Lazăr și Lucian Blaga.

Pe listă mai figurează școlile Oltea Doamna, Octavian Goga și Nicolae Bălcescu, dar și imobile monument istoric precum Palatul Vulturul Negru, respectiv Bastionul Aurit din Cetatea Oradea.

„Din nou se va spune că Primăria bagă 10 milioane de euro într-un monument istoric, în loc să facă o creșă, o grădiniță sau altceva. Trebuie să înțelegem că sunt axe dedicate și nu putem să folosim banii alocați decât ca să reabilităm monumente istorice”, a explicat primarul.

Exemplul grădinițelor

Clădirile vizate vor fi reabilitate și eficientizate energetic pe fonduri europene consistente. Spre exemplu, în cazul grădinițelor 27 (n.r. din strada Păunului 1) și 50 (n.r. din Aleea Cazaban 35 A) investițiile sunt estimate la 9,4 milioane lei, respectiv 5,5 milioane lei cu TVA inclus.

Termenul de execuție a lucrărilor va fi de 24 de luni.

Lucrările de reabilitare vor viza printre altele: izolarea pereților exteriori, a planșeelor, înlocuirea tâmplăriei cu una nouă cu ramă din aluminiu și vitraj termoizolant, montarea sistemului de panouri fotovoltaice pentru autoconsum (apa caldă menajeră se va asigura prin sistemul centralizat și al panourilor solare, ce vor furniza minimum 30% din necesarul de apă caldă), sistem de iluminat de tip LED, cu mențiunea că corpurile de iluminat din spațiile comune vor fi prevăzute cu senzori de prezență și lumină, montarea de ventilatoare cu recuperare de căldură”, a anunțat miercuri Primăria, printr-un comunicat.

Potrivit municipalității, implementarea proiectelor vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON