URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Februarie 2023, 15:20

Primăria Oradea cumpără case și terenuri de un milion de euro, pentru a face loc pasajului subteran de pe Tudor Vladimirescu (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea cumpără case și terenuri în valoare totală de aproape un milion de euro pe străzile Tudor Vladimirescu, Bulevardul Decebal și William Shakespeare pentru a face loc viitorului pasaj subteran din acea zonă și pentru lărgirea la patru benzi a străzii Tudor Vladimirescu. 

Case, magazine, terenuri... 

„Achiziția este varianta cea mai simplă pentru a evita exproprierea. Am găsit înțelegere la proprietari. Mai rămâne o casă de cumpărat, unde proprietarii au fost de acord să o vândă, dar există o problemă legată de acte. Trebuie să se facă o succesiune, iar apoi se va putea face și acea achiziție”, a precizat pentru BIHOREANUL Lucian Popa, directorul Direcției pentru Patrimoniu Imobiliar Oradea. 

Investiția aprobată joi în ședința ordinară a Consiliului Local Oradea se ridică la 971.300 de euro, pentru o suprafață totală de 2.512 mp, construcții și terenuri. Consilierii PNL și UDMR prezenți la ședință au votat „pentru” aceste achiziții, în timp ce cei trei consilieri ai PSD s-au abținut, făcând referire la unele voci care au criticat proiectul fiindcă nu ar rezolva problema de trafic din zonă.

Este vorba concret despre cumpărarea imobilului însoțit de teren, pe strada Tudor Vladimirescu nr. 77, clădirea fostului local Intim (foto), pentru suma de 325.000 de euro, precum și despre achiziționarea unui teren, plus construcție cu magazin și birouri de pe T. Vladimirescu 77/A și 77/B, pentru suma de 128.000 de euro. De asemenea, municipalitatea cumpără o casă cu anexă, garaj și pivniță de pe T. Vladimirescu nr. 78 pentru suma de 256.100 de euro. 

Un alt proiect aprobat a vizat achiziția caselor de pe William Shakespeare nr. 11 și Bulevardul Decebal nr. 47, cu suma totală de 151.100 de euro, precum și a unei case de locuit, plus anexe, de pe Tudor Vladimirescu nr. 80, cu 111.100 de euro. 

Imobilele menționate vor fi demolate pentru a face loc pasajului și lărgirii străzii. Sumele au fost stabilite în urma unor calcule făcute de un evaluator, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România. 

Ulterior, va mai fi achiziționată o casă situată la colțul intersecției dintre Vladimirescu și Decebal (foto), așadar investiția totală va fi mai mare de un milion de euro. 

Pasaj rutier și pasaj pietonal

Studiul de fezabilitate pentru realizarea unui pasaj subteran la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Decebal a fost aprobat la finalul lunii ianuarie a acestui an, investiția totală ridicându-se la 16,6 milioane de euro cu TVA inclusă. În cadrul aceluiași proiect, strada Tudor Vladimirescu va fi lărgită la patru benzi pe tronsonul dintre intersecția cu Bulevardul Decebal și intersecția cu strada Oneștilor. 

Viitorul pasaj subteran, lung de 11,9 metri și lat de 25 metri, va avea câte o bandă pe sens și va fi construit perpendicular pe bulevardul Decebal. „Va fi asemănător pasajului subteran care subtraversează bulevardul Magheru”, a afirmat, când a prezentat investiția, primarul Oradiei, Florin Birta.

În cadrul proiectului este cuprinsă inclusiv construirea unui pasaj pietonal paralel cu cel rutier, pe partea stângă a străzii Tudor Vladimirescu, pe sensul de mers spre ieșire din oraș. Conform proiectului, pasajul pietonal va avea o lungime de 36,8 metri, o lățime utilă de trei metri și două guri de acces prevăzute cu trepte și lifturi. 

Realizarea acestui nou pasaj rutier în Oradea este primită cu scepticism de unii dintre orădeni, care susțin că pasajul nu va fi util. Municipalitatea, în schimb, prezintă investiția ca pe una necesară, care va îmbunătăți condițiile de trafic în acea zonă extrem de circulată. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
unu
Pt critici ăștia problema nube virajul la stanga, sau exproprierile sau cumparatul, și nu e problema ca se face , problema lor e cine face, eu ma întreb Madar cate conturi are pe aici?? Dar daca ar fi ei PZD-eii, ce ar face ?? Ca nu am vazut nimic de pe urma lor. Se mai desteapta si Românul, nu mai pune botul la cardeală ieftină.
Postat 25 Februarie 2023, 19:04 de Sandu2100
mici lucruri de bun-simt, e usor sa vorbesti doar cand ai de criticat, dar sa si spunem cate una de bine cand e cazul
trecand peste problema cu virajul stana, cu pasaj la Emanuel si alte cele, sa si laud primaria cand evoluaza si face lucrurile mai bine decat in trecut: Este de apreciat ca le cumpara casele si nu isi impune vointa cu exproprierea!
Postat 25 Februarie 2023, 00:36 de unu
Mare_blue17
Nu-ți bate tu capul cu ăștia, că-mi bat eu ::::))) nu-s pe mintea lor, dar imi dau silința sa-i inteleg. Acum te-au luat in vizor, pe alte website-uri o sa vorbească tot aiurea dar cu numele tău. Asa-i BOLNAVEILOR ?? Le-am spus de multe ori cand postează cu numele meu Sandu2100 cu s mic , nu cu S mare, da daca na-i de unde ::::::))))))
Postat 24 Februarie 2023, 23:39 de Sandu2100
Morometul
Dacă expropriaza nu ți-e bine, daca le cumpara nici așa. Deci concluzia ca fostii proprietari sunt mulțumiți, sper ca o sa începi ca restul propagandei ca din taxele noastre se plătește, ca amu nu mai poți zice ca ii scoate afară din casă.
Postat 24 Februarie 2023, 23:34 de Sandu2100
Razboi
Aha acum dupa ce s-a lsmurit situatia platilor si faptul ca proprietarii nu au fost obligati de nimeni sa vanda , in locul grajdarilor precum Adi13 si Petre93 care latrau intr-una ca e razboi civil , au aparut altii noi care iarasi comenteaza de ce s-a platit asa mult pe acele proprietati :)))) . Eu le-as sugera celor din prima categorie sa apeleze la cei din a doua categorie si sa se lamureasca ei intre ei , pana la urma par din acelasi aluat ambii au probleme cu orice se realizeaza in acest oras
Postat 24 Februarie 2023, 22:13 de Mare_blue17
Stimați cititori...
Vă aduc la cunoștință că în cursul zilei de ieri, 23.02.2023 am a vut o discuție scurtă cu unul din proprietarii unui mic magazin și al unui pivnițe transformată tot într-un mini magazin care vindea haine secondhand, mai bine zis fostul magazin de bijuterii și cu pivnița de sub ea jumătate cât magazinul. Acum surpriza, doamna fostă profesoară a primit pe cele două cotoșmelii de la Primăria Oradea, nici mai mult nici mai puțin de 3 apartamente cu trei camere construite recent, adică mai mult decât prețul celor două buncăre pe piața imobiliară. Dacă cele două spații s-ar fi vândut fără să se știe scopul, cu siguranță nu lua mai mult decât 60 mii de euro pe tot ce are, dar cum primăria în unele cazuri cumpără transparent, adică doar unii dintr-e ei cunoșteau de ce primăria dorește să cumpere, imedeat s-a schimbat situația, și respectiva doamnă a cerut prețul Primăria nu a mai negociat defel, a băgat mâna în punga adunată de la contribuabili și a plătit fără să scrâncească fără număr. Posibil doamna profesoară să fi avut legături strânse cu PNL-UDMR-PSD-AUR & restu. Primăria motivează că proiectul nu va mai fi întocmai cum a fost proiectat ci cu ceva mai mic, nu s-au luat în calcul posibil : colțurile străzilor și trecerile de pietoni, sau hidranții cupiața din zonă. Oare farmacia și magazinul d-lui Minciuna pardon Micula cât a primit?? Voi ce părere aveți?
Postat 24 Februarie 2023, 21:37 de Morometul
PAPAGALi
Toti papagalii nascuti si crescuti in acelasi grajd comunist cu rahatul langa ei comenteaza si se opun oricarei dezvoltari indiferent cat de mici in acest oras , in primul rand vad unii frustrati care nu stiu ca pot merge la Primarie sa se documenteze privind acest proiect si modul cum se va putea vira la stanga , ei sunt super inteligenti si dupa o singura poza ( macheta ) deja sunt ingineri cu diplome si comenteaza toate frustrarile lor , apoi apar bagatorii in seama care desi vad ce scrie in articol ca TOTI PROPRIETARII AU VRUT SA VANDA ( bineinteles considerand pretul ok pentru fiecare ) , dar bagatorii acestia in seama fac evaluari si calcule inutile ca existenta lor pe pamant , in numele acelora care nici macar nu se opun vanzarii , de altfel isi creeaza filme proprii , raportate la frustrarile lor de baieti de oras crescuti la tara in grajd . Printre acestia il putem enumera pe incultul Adi13 care nu stie ca poate consulta gratuit orice proiect la Primarie , sau pe Petre93 care se aseamana cu primul de altfel profilul numelui il tradeaza ca sunt crescuti in acelasi grajd si scoliti in acelasi sopron
Postat 24 Februarie 2023, 21:06 de Mare_blue17
sandu, si blue sau adblue(pipi)
Ce activi e propaganda PNL, sandu2100, Marele mic blue, sau adblue adica pipi, ce isi apara stapanii pentru o ciorba, slugile de partid in actiune. Iti e mai mare dragul sa vezi acesti postaci de partid in actiune
Postat 24 Februarie 2023, 19:25 de adi13
Petre93
Vezi unde e propaganda, pt ca tu comentezi doar la genul de articole, și apoi le explici la alții ca nu au dreptate cum ca proprietarii au fost forțați.
Postat 24 Februarie 2023, 10:47 de Sandu2100
Pentru ad blue17
Vorbesti prostii "ad blue"17 , proprietarii sunt fortati. De nu vand tot in expropriaza Cu 5 ani inainte nu poti vinde, nu poti renova. Nu mai poti face nimic cu casa. Si cum spunea Mihaita nu se poate vira stanga, despre asta nu spui nimic? In toata intersectia nu se va mai putea vir stanga, plus ca str Rosiorilor si Shakespeare vor fi rupte in doua fara continuitate. Unde e avantajul postac mic ce esti?
Postat 24 Februarie 2023, 10:28 de Petre93
Drop/sandu
Opinia ta nu are niciodata legatura cu subiectul. Delirezi asa cum face Putin. Mai lasa-ne cu partidele ca le uram destul pe toate, ce faci tu ne face sa le uram si msi tare.
Postat 24 Februarie 2023, 10:20 de Petre93
Petre93
Te deranjează opinia mea?? Sau cum??
Postat 24 Februarie 2023, 09:39 de Sandu2100
De parca proprietarii ar fi avut vreo optiune…
Zona e pecetluita, nu se mai vinde nimic acolo, nici macar casa veche de langa parcarea Bruma, ce e de ani de zile la vanzare. Astea fiind spuse Intim-ul la 325000 nu e rau, sub tencuiala moderna si termopane, daca era cladirea originala parca imi parea rau. Parerea mea ca tot cvartalul ala de case, la marginea Decebalului, va disparea cu timpul. Pasajul e ridicol, ca Magheru de altfel, va crea probleme ulterioare. Dar, na, “bine ca se face”…
Postat 24 Februarie 2023, 05:52 de User anonimizat
Drop/sandu
Bai pupincurist sandu2100 tu altceva nu stii sa scoti pe gura? Mereu pe langa subiect, numai cu psrtidul tau
Postat 24 Februarie 2023, 05:40 de Petre93
No bine amu, inca nu a ajuns articolul la toata propaganda
Bineînțeles or sa spună ca atacuri la persoană etc sau instigare. De parcă propaga da e afectată de demolări, și mai vin unii cu taxe mari alea alea. Trebuie facut se face, nu va place, la Vaslui cu voi.
Postat 23 Februarie 2023, 22:11 de Sandu2100
Primaria exagereaza
Ce e mult, e mult, primaria mareste taxele, aplica amenzi peste amenzi, creste impozitele ca sa faca pasaje si sub pasaje, aici chiar ca nu e necesar, nu se sta mai mult de un semafor... nicaieri in Romania nu sunt jupuiti locuitorii unei urbe ca in Oradea... RUSINE!
Postat 23 Februarie 2023, 21:59 de artistul
Frumos din jocul...
...care e în video Miami Vice City :) Vor rămâne și bani oare pentru terminarea proiectului?
Postat 23 Februarie 2023, 17:34 de Morometul
Hotie si prostie marca Birtin
Pasajul e o mare prostie, fara viraj la stanga mai rau incurca. Eventual trebuia Decebalul sa intre in subteran ca oricum pe Decebal nu se piutea face stanga. Si inca o problema, acolo sunt case cu spatii comerciale, care aduc venit proprietarului. Cine ii va mai asigura venitul celui pe care il demoleaza? Poate era singura sursa de venit a celui cu casa?
Postat 23 Februarie 2023, 17:18 de Mihaita
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON