URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2022, 17:27

Primăria Oradea ar putea renunţa la drumul nou din strada Libertăţii, după ce Biserica Reformată a primit aviz pentru clasare ca monument istoric (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biserica Reformată de pe strada Libertăţii nr. 40 din Oradea ar putea deveni monument istoric. Comisia Zonală pentru Monumente Istorice (CZMI) şi-a dat avizul pentru clasarea clădirii, ceea ce înseamnă că de-acum aceasta este protejată faţă de orice intervenţie, până când Ministerul Culturii decide dacă devine sau nu monument istoric.

"A fost declanşată procedura de clasare, iar imobilului i s-a instituit regim de protecţie pentru o perioadă de 12 luni. Aşteptăm documentaţia completă şi, în urma analizei Comisiei Naţionale de Monumente, se va clasa sau nu", a declarat şefa Direcţiei pentru Cultură Bihor, Adriana Ruge, într-un interviu acordat în această săptămână BIHOREANULUI.

Contemporană cu Biserica cu Lună

Decizia în CZMI s-a luat la începutul lunii februarie, în baza unui studiu făcut de arhitectul Emődi Tamás. "Această biserică ar fi trebuit clasată de foarte multă vreme. Sunt câteva obiective în Oradea care, datorită valorii arhitecturale sau vechimii sau ambelor criterii, ar fi trebuit să fie clasate încă din anii ’90, când s-a întocmit prima listă a monumentelor", a declarat Emődi pentru BIHOREANUL.

Potrivit acestuia, biserica este una dintre primele lăcaşuri baroce din Oradea, contemporană cu Biserica cu Lună. Construcţia ei a început în anul 1784, într-o primă etapă de edificare după planurile arhitectului vienez Iacob Eder, acelaşi care a făcut şi planurile Bisericii cu Lună. Un secol mai târziu, biserica a fost extinsă după proiectul celebrului arhitect orădean Rimanoczy Kalman senior.

Cu gândul la bani europeni

Emődi susţine că Parohia Reformată ia de mulţi ani în calcul să propună clasarea bisericii, dar decizia a fost întârziată pentru că enoriaşii s-au temut de restricţiile pe care le impune un monument istoric. "Există o prejudecată între mulţi proprietari de monumente, care cred că clasarea le restrânge din drepturi, nu mai poţi face nimic într-o clădire monument. Nu este aşa, poţi face lucrări, dar ai nevoie de autorizaţii care, oricum, în centrul istoric al Oradiei sunt necesare şi pentru clădiri care nu sunt pe lista monumentelor", a spus arhitectul.

Acum, potrivit specialistului, biserica a propus clasarea cu gândul la fondurile europene care pot fi accesate pentru reabilitarea monumentelor istorice.

Întrebat dacă hotărârea are legătură şi cu planul Primăriei de a construi o şosea în vecinătatea bisericii, Emődi a spus că nu. "De cinci ani discutăm despre clasare, iar cel puţin în discuţiile mele cu ei (n.r. membrii consiliului bisericii) nu s-a pomenit despre planurile Primăriei", a mai spus specialistul.

Primăria, pregătită să renunţe

Avizul pentru clasarea bisericii ca monument istoric încurcă însă planurile Primăriei Oradea, care vrea să facă o şosea nouă între strada Libertăţii şi Parcul Traian, investiţie pentru care inclusiv Parohia Reformată ar urma să fie expropriată şi să piardă o bucată din teren.

"Dacă ordinul ministrului Culturii va fi de clasare, este clar că nu vom mai putea să facem străpungerea prin acel loc şi vom căuta alte soluţii. Colegii mei care se ocupă de studiul istoric şi de studiul de fezabilitate vor stabili variante prin care se poate face această străpungere. Dacă nu se poate, nu se face", a declarat Birta, luni, pentru BIHOREANUL.

Edilul crede în continuare în utilitatea noii străzi, care a fost puternic contestată, dar este pregătit şi să renunţe la ea. "Respectăm, ca de fiecare dată, patrimoniul oraşului Oradea. Am vrut să facem acea străpungere, consider în continuare că este una dintre cele mai bune soluţii pentru traficul din zonă, dar dacă nu vom primi toate avizele, nu se va face. Nu mă deranjează, dacă se clasează, să renunţăm la proiect", a mai spus primarul Oradiei.

Este al doilea "hop" pe care Primăria trebuie să-l treacă, vizavi de acest proiect. Aşa cum BIHOREANUL a scris, CZMI a respins proiectul municipalităţii pentru strada nouă din Libertăţii, arătând că propunerea nu este fundamentată cu studii privind clădirile din zonă ori de trafic. La acea vreme, Birta a precizat că documentaţia va fi completată, pentru a putea fi iar depusă spre avizare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
::::::)))))
Asa e cum zici PINO, si alti comentatori nu comenteaza acest subiect interesant ::::::)))))
Postat 01 Martie 2022, 21:50 de Sandu2100
Biserica incurca planurile primariei?!
Sa indrugi o asa tampenie nu e la indemana oricui. Planurile au fost si sunt incurcate iarasi si iarasi de niste idi*ti cu putere de decizie, ei au gresit si o vor face cat timp ii vom lasa la butoane!
Postat 01 Martie 2022, 11:57 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON