URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2024, 10:23

Premieră la Oradea: Toți operatorii de servicii, de la Compania de Apă la STS, ar urma să fie adunați într-un dispecerat integrat (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană vrea să adune, în premieră, toți prestatorii de servicii publice importante, de la Compania de Apă, Termoficare și OTL până la Serviciul de Telecomunicații Speciale, într-un dispecerat integrat.

Un centru integrat de date

Clădirea cu patru etaje a viitorului Cloud de Servicii Electronice Publice Locale ar urma să fie construită în strada Alexandru Roman, în spatele sediului Poliției Municipale, printr-o investiție de 106 milioane lei.

"În această clădire vor fi monitorizate şi gestionate toate serviciile publice ale municipiului Oradea: Compania de Apă, Termoficare, transportul public, parcările, salubritatea, iluminatul public, managementul traficului, supravegherea video, precum şi alte utilităţi publice, cum ar fi distribuţia de energie electrică şi gaze naturale", a anunţat primarul Florin Birta, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

În şedinţa de Consiliului Local care a urmat a fost aprobat cu unanimitate de voturi, şi fără comentarii, Planul Urbanistic Zonal al viitoarei investiţii.

Potrivit primarului, în viitoarea clădire din strada Alexandru Roman va funcţiona inclusiv dispeceratul Serviciului de Urgenţă 112, care va avea la dispoziţie un etaj întreg. "Aici vor fi stocate şi gestionate bazele de date publice, de la spitale şi şcoli, până la datele Primăriei şi ale companiilor subordonate", a spus Birta.

Cu adăpost subteran şi pilon de comunicaţii

Potrivit proiectului, clădirea cu patru etaje a viitorului centru integrat de dispecerizare, monitorizare şi intervenţie va avea o înălţime de 45 de metri.

La subsolul imobilului ar urma să se amenajeze un adăpost de apărare şi 27 de locuri de parcare, iar parterul va fi ocupat de un centru de date publice, birouri IT şi o sală de lucru pentru comitetele locale şi judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Etajul I va găzdui dispeceratele serviciilor publice, de la CAO, Termoficare, OTL şi Poliţia Locală, până la parcări, iluminat public şi semaforizare.

La nivelul superior vor fi amenajate spaţii tehnice şi de suport pentru STS, care va gestiona Serviciul de Urgenţă 112 şi va furniza servicii pentru administraţia publică.

Dispeceratul 112 ar urma să funcţioneze la etajul III, unde vor exista şi săli de odihnă şi suport tehnic pentru echipele de intervenţie.

Al patrulea şi ultimul nivel al clădirii ar urma să găzduiască un dispecerat de video-analiză şi mai multe birouri pentru IPJ, Jandarmerie, ISU şi Poliţia Locală. Tot aici vor fi amenajate săli de şedinţă pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Întreg centrul va fi deservit de un pilon de comunicaţii care va asigura funcţionarea serviciului 112 şi transmisiile de date din clădire chiar şi în cazul în care conexiunile prin fibră optică ar fi întrerupte.

Având în vedere valoarea mare a investiţiei, de 106 milioane lei plus TVA, pe lângă alocările de la bugetul local municipalitatea orădeană vrea să atragă finanţări din fonduri europene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Foarte bun proiectul, si da, trebuie masuri de siguranta acolo
Sa ceara arhitectilor sa vin cu o solutie construita , mai ales daca se gasesc fonduri europene, unde cladirea recupereaza caldura de l toate serverele si bazele de date online si nu necesita atata termoficare.
Postat 28 Septembrie 2024, 14:30 de unu
părerea mea
Indiscutabil util și cu mari șanse să îmbunătățească serviciile. Va fi mult mai ușor și pentru Victoras M. sa acceseze camerele și bazele de date, ele fiind toate în același loc.
Postat 28 Septembrie 2024, 12:35 de 1
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON