Promise încă din toamna anului trecut de Guvern, primele de carieră pentru angajații din învățământ, adică voucherele electronice încărcate cu suma de 1.500 lei, întârzie să ajungă în Bihor.
Dacă profesorii și le-au primit la finalul anului trecut, colegii lor din corpul angajaților nedidactici încă așteaptă.
Culmea e că în această situație sunt doar angajații din Bihor, singurul județ din România unde Poșta Română n-a distribuit niciun card până acum, în timp ce în majoritatea celorlalte județe ale țării se apropie de finalizarea împărțirii lor.
Cadrele nedidactice care au sunat la Poștă, încercând să afle când își vor primi drepturile, au căpătat o explicație halucinantă: nu le-au fost expediate cardurile pentru că instituția duce lipsă de... plicuri în care să le împacheteze și să le distribuie.
Bihorel nu s-ar mira ca, atunci când va avea plicuri, Poșta să ducă lipsă de timbre...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.