Nu mai puțin de 311 noi cazuri Covid au fost înregistrate marți dimineață în județul Bihor, cel mai înalt vârf din valul al VI-lea al pandemiei, iar rata pozitivării a ajuns la un record absolut, aproape jumătate din teste indicând infectarea. Deși marea majoritate a persoanelor infectate au forme ușoare ale bolii, începe să crească și numărul bihorenilor cu SARS-CoV-2 care ajung în spitale, iar unii pacienți au nevoie de Terapie Intensivă.
Dublu record
Potrivit informațiilor furnizate marți dimineață de Direcția de Sănătate Publică Bihor, în ultimele 24 de ore rata de pozitivare a testelor Covid efectuate în județ a ajuns la 48,97% din total, ceea ce este un nivel fără precedent de la începutul pandemiei.
În urma testărilor, autoritățile sanitare au descoperit 311 infectări, număr record pentru valul VI al pandemiei, precedentul datând din 19 iulie, când s-au înregistrat 188 cazuri noi.
Sursele BIHOREANULUI precizează că 66 din noile cazuri sunt reinfectări la persoane care au mai avut Covid și în trecut.
De menționat că toate testările sunt voluntare, iar rezultatele pozitive au reieșit în cazul a 276 de teste antigen și 35 de teste PCR.
Mai multe spitalizări
„Majoritatea persoanelor care s-au testat au făcut-o pentru că aveau simptome sau pentru că le-au cerut angajatorii”, a declarat un medic BIHOREANULUI.
În ce privește simptomele, acestea sunt specifice noului val al pandemiei, caracterizat prin circulația unor tulpini ale variantei Omicron, care provoacă în special stări febrile sau subfebrile, dureri musculare, de cap și în gât, tuse, strănut și stări de greață, ceea ce face ca manifestările Covid să fie similare unei „simple răceli”.
Cu toate acestea, dacă în urmă cu o săptămână, pe 19 iulie, în spitalele din Bihor erau internate doar 29 persoane cu Covid, odată cu noua răspândire a virusului crește și numărul bolnavilor care au nevoie de spitalizare. Marți dimineață, în unitățile sanitare din județ erau 44 de pacienți cu Covid, dintre care trei la ATI în stare gravă.
Peste 1.300 de bihoreni cu Covid
În județ, numărul total al persoanelor cu Covid a ajuns în prezent la 1.301, iar rata infectărilor 2,09 cazuri la mia de locuitori, ceea ce plasează Bihorul pe locul 13 în țară. În București, incidența este de 7,17 cazuri la mia de locuitori, în Cluj de 5,71 la mie, în Ilfov de 5,15, în Brașov de 4,39, iar în Sibiu de 4,29 la mie.
Cele mai afectate localități din Bihor sunt Sâmbăta (cu o incidență de 7,67 persoane infectate la mia de locuitori), Sălard (cu 6,09 locuitori infectați dintr-o mie) și Sântandrei (4,11 la mie). În Oradea sunt 730 de persoane infectate, incidența fiind de la 3,26 la mia de locuitori.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.