Polițiștii bihoreni ai Direcției Generale Anticorupție și procurorii DNA au descins joi la sediul Serviciului de Înmatriculări și Permise Auto.
Sursele BIHOREANULUI spun că 17 persoane vor fi duse la audieri, ceea ce înseamnă practic întregul personal al acestuia.
Totodată, anchetatorii ridică documente, în cadrul unei investigații privind posibile fapte de corupție și asimilate celor de corupție.
Surse din Prefectura Bihor au confirmat descinderea DGA și DNA la Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, aflat în subordinea acestei instituții, însă nu au putut preciza dacă ancheta vizează activitatea de înmatriculări sau cea de eliberare a permiselor.
La intrarea în sediu, atât în strada Republicii, cât și pe strada Dunărea, BIHOREANUL a surprins mai multe mașini aparținând MAI, și chiar angajați ai DGA ieșind din instituție.
Informația nu a fost făcută publică de anchetatori până la ora publicării acestei știri.
Deocamdată, atât purtătorul de cuvânt al DNA cât şi cel al DGA au refuzat să ofere detalii despre caz.
Cert este că programul instituției cu publicul a fost suspendat pe durata descinderilor.
Intrarea în Biroul de înmatriculări este păzită, iar cetățenii care încearcă să pătrundă în instituție nu sunt lăsați.
„Până la finalizarea acţiunii poliţiştilor DGA şi a procurorului DNA, activitatea în Serviciul Regim Permise și Înmatriculări a fost suspendată. Cel mai probabil, această suspendare se va întinde pe toată ziua de joi. Programul se va relua în cursul zilei de vineri, în condiţii normale”, a declarat pentru BIHOREANUL şefa Cancelariei Prefectului, Ligia Oală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.