URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Martie 2024, 13:00

Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal

Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal foto: Primăria Oradea
Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal foto: Primăria Oradea
Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal foto: Primăria Oradea
Organizatorii concertului „La Familia” au fost amendați de Poliția Locală Oradea pentru afișaj ilegal foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Organizatorii concertului „La Familia”, care a avut loc sâmbătă la Casa de Cultură a Tineretului din Oradea, au fost amendați de Poliția Locală Oradea cu 15.000 lei pentru afișaj ilegal.

Firma Rebel Music din Brănești (județul Ilfov), organizatoare a evenimentului, a fost sancționată pentru încălcarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activității de publicitate instituit prin Hotărârea de Consiliu Local Oradea 370 din 2020.

Pentru promovarea evenimentului, compania a lipit ilegal afișe în zona centrală în intervalul 15 - 19 martie.

„În urma verificărilor efectuate în teren, au fost găsite mai multe afișe cu caracter publicitar comercial care promovau desfășurarea unui eveniment muzical și care au fost lipite pe stâlpi de iluminat, pe vitrinele imobilelor sau pe pereții pasajelor subterane, preponderent în zona centrală a orașului, fapt interzis”, a transmis luni Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în urma verificărilor, Poliția Locală Oradea a aplicat 15 amenzi în valoare totală de 15.000 lei.

„Amenzile au fost aplicate organizatorilor evenimentului și celor care au lipit, efectiv, afișele. Camerele de luat vederi au surprins două persoane în timp ce lipeau afișe, iar acestea urmează să fie sancționate”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul Poliției Locale Oradea, Samuel Milian.

Potrivit HCL 370/2020, activitatea publicitară de promovare a unor evenimente comerciale se face doar cu aprobarea municipalității și doar în zonele de publicitate anume amenajate în baza acordului municipalității și cu plata taxelor aferente.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pfoaaa
Dar la petitii pentru inchis tot raspund dupa 3 zile ca "va fi verificat in limita..." Asa sa raspunda si organizatorii, "da tu chitanta ca am platit si o sa platesc eu" candva .. sau aia nu se accepta? Oare cand o sa aiba si orasul asta ce merita? Ca momentan 2 fac si 7 strica imaginea.
Postat 25 Martie 2024, 14:29 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON