Procurorii DNA au sigilat marți biroul secretarului general adjunct al Ministerului Finanţelor, orădeanul Ioan Cristian Purice.
La ora publicării acestei știri nu se cunosc exact ce fapte i se impută lui Purice. Reprezentanţii Biroului de presă al DNA nu au oferit încă detalii despre acţiunea DNA din sediul Ministerului Finanţelor, unde se derulează percheziţii încă de dimineaţă.
Cert este că Ioan Cristian Purice este inspector clasa I grad profesional asistent în cadrul ANAF și e delegat din 2022 la Ministerul Finanțelor, acolo unde ocupă funcția de secretar general adjunct al instituției, inițial printr-o decizie semnată de Nicolae Ciucă în martie 2022, când ministru de finanţe era Adrian Câciu, decizie care a fost prelungită ulterior, în septembrie 2023, de premierul Marcel Ciolacu.
Orădeanul a ocupat doar posturi de înalt funcţionar public începând din 2017. A fost, pe rând, consilier de ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, director de cabinet al vicepreşedintelui ANAF, o scurtă perioadă inspector la Direcţia Generală de Integritate din ANAF, de unde în 2021 a fost detaşat director de cabinet la un secretar de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar apoi la Secretariatul general al Ministerului Finanţelor.
În noiembrie 2022, Ioan Cristian Purice a fost numit de Ministerul Finanțelor ca membru al Consiliului de Administrație Blue Air, la scurt timp după scandalul uriaș declanșat de decizia de a suspenda pe termen nedeterminat zborurile operate de compania aeriană low-cost. A ocupat această funcție până în 27 ianuarie 2023, când a fost revocat prin hotărârea AGA Blue Air.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere depuse, în 2022, orădeanul deţinea 21 de terenuri în Oradea și Paleu, dintre care 17 cumpărate în 2021 și 2022, o casă achiziţionată în 2020 şi credite în valoare totală de 628.000 lei.
După declanşarea percheziţiilor, reprezentanții Ministerului Finanțelor au transmis un comunicat, precizând că activitatea instituţiei nu este afectată de acţiunea DNA și se vor lua "toate măsurile interne necesare pentru a asigura că această situație este gestionată în conformitate cu standardele etice și legale".
"Ministerul de Finanțe își reafirmă angajamentul pentru transparență, statul de drept și lupta împotriva corupției. Suntem deplin angajați să promovăm integritatea și etica în toate aspectele activității noastre, iar orice încălcare a acestor principii va fi tratată cu maximă seriozitate”, scrie în comunicat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.