Premierul Ungariei, Viktor Orbán, își invită opozanții care subliniază problemele economice din țara vecină să se mute în România, iar „când vă întoarceți putem vorbi”.
Șeful Guvernului de la Budapesta a fost criticat în Parlament din cauza scăderii economiei, iar singura modalitate prin care s-a gândit să pareze a fost persiflând România, a scris publicația Politico, citată de Digi24.ro.
Concret, un reprezentant al Partidului Socialist din Ungaria, Imre Komjáthi, a atras atenția în legislativ, luni, asupra indicatorilor statistici negativi ai acestei țări, cum ar fi creșterea sărăciei și a mortalității infantile, concomitent cu scăderea ratei natalității. Komjáthi a susținut că societatea ungară se află într-o situație din ce în ce mai gravă. „Sărăcia, care afectează peste 20% din populație, a crescut la 14,3% în cazul copiilor, de o dată și jumătate față de acum patru ani. Pentru persoanele de peste 65 de ani, rata sărăciei a crescut de la 15,2% la 24,6% într-un singur an. Ar mai trebui să scrieți pe panouri publicitare că Ungaria o duce mai bine?”, a spus parlamentarul socialist, care a continuat că „românii, slovacii și, încet-încet, toată lumea va trece pe lângă noi”.
În replică, Viktor Orbán le-a spus criticilor săi să se mute în România. „Oricine susține că românii stau mai bine decât noi ar trebui să se mute acolo”, a spus Orbán, adăugând că poate oferi contraargumente oricui crede că viața este mai bună în România. El a reluat mesajul și pe pagina sa de Facebook: „Dacă credeți că românii ne lasă în urmă, vă sugerez să vă mutați acolo, iar când reveniți, putem vorbi despre experiența voastră!”.
Potrivit Digi24, care citează Eurostat, după ce decenii întregi România a fost în urma Ungariei, în ultimii ani datele arată că economia românească a recuperat decalajul atât în ce privește puterea de cumpărare, cât și Produsul Intern Brut pe cap de locuitor.
Pe de altă parte, polemica survine în contextul în care, conform publicației ungare Portofolio, citată de G4media.ro, tot mai mulți cetățeni ai țării vecine preferă să lucreze în Austria, România (mai exact în Oradea) și Slovacia. „Dacă ați merge în Bihor, ați fi uimiți de numărul de autobuze care duc muncitorii maghiari la Oradea”, a declarat șeful unei agenții de plasare a forței de muncă din Ungaria, acest lucru și pentru că în cele trei țări învecinate cu Ungaria salariile sunt mai mari.
Portofolio din Ungaria a taxat comentariile lui Orbán, cu atât mai mult cu cât în 2006 el l-a criticat pe fostul său rival Ferenc Gyurcsány pentru remarci similare. Acesta spusese, la acea vreme, că oricine crede că firmelor ungare le-ar fi mai bine în Slovacia nu au decât să se mute în această țară. „Acum, Orbán spune același lucru”, a constatat Digi24.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.