După argintul câștigat anul trecut la Campionatele Europene de veterani din Grecia, judoka orădean Aurel Gavriș și-a mai trecut în cont o medalie continentală: bronzul la Campionatul European de judo Master disputat în Slovenia, la Podcetrtek.
Tragerea la sorți nu i-a fost favorabilă orădeanului în primul meci al categoriei + 100kg, M4, Aurel Gavriș întâlnindu-l pe georgianul Alexsi Davitashvili, de 15 ori medaliat la Campionate Mondiale și Europene.
Învins în acest meci, Gavriș s-a impus apoi în fața francezilor Vincent Ferreira și Sebastien Guichard, asigurându-și astfel a treia treaptă a podiumului.
“E bine, dar se putea chiar mai bine, fiindcă Gavriș a dominat prima jumătate a meciului cu sportivul din Georgia. A intervenit apoi o greșeală de care experimentatul gruzin a știut să profite. Următoarele două meciuri, în fața francezilor, Gavriș le-a câștigat fără probleme, prin ippon”, a relatat, de la fața locului, sensei Alexandru Chirilă.
Un alt veteran orădean, Andrei Ötvös, s-a clasat pe locul IV la categoria 73 kg – M8.
“În mod normal, Andrei Ötvös era un pretendent serios la podium, dar evoluția sa a fost marcată de o accidentare la umăr”, a mai adăugat sensei Chirilă.
Ambi sportivi care au concurat în Slovenia se pregătesc, în cadrul Master Judo Club Tora - Oradea, sub îndrumarea a trei sensei: Alexandru Chirilă, Aurel Pleș și Petraș Laszlo.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.