Un bărbat din Oradea este anchetat pentru şofat sub influenţa unor substanţe interzise după ce, luni, poliţiştii l-au prins, ziua în amiaza mare, circulând "ameţit" la volanul maşinii, pe o stradă din cartierul Velenţa.
Potrivit unui comunicat transmis marţi pe marginea cazului, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, orădeanul în vârstă de 32 ani a fost oprit luni de agenţii rutieri, în jurul orei 13, pe strada Banatului, pentru că "exista suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive".
În urma testării preliminare cu aparatul din dotarea poliţiştilor rutieri, şoferul a fost condus la sediul Serviciului judeţean de medicină legală, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru analize.
Orădeanul s-a ales cu dosar penal, pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive”, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Şoferul a fost "tras pe dreapta" în contextul unei noi acţiuni derulate, luni, de poliţiştii rutieri şi de ordine publică din Bihor, pe şoselele din judeţ. În 24 de ore, poliţiştii au mai aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 47.520 lei, au reținut 7 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 54 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 16 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță; au fost sancționați 5 bicicliști, 4 pietoni, 2 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 15 au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.