Strada Meşteşugarilor din Oradea se va închide traficului auto începând de miercuri până la sfârşitul săptămânii.
Ultimele restricţii de circulaţie de pe Meşteşugarilor
Restricţiile vor afecta tronsonul delimitat de intersecţiile cu străzile Lăpuşului şi Oneştilor.
"Având în vedere lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt, respectiv a stratului de uzură pe strada Meşteşugarilor, circulaţia rutieră va fi închisă complet timp de trei zile, începând de mâine, 15 mai, până vineri, 17 mai, inclusiv", a anunţat marţi, Primăria Oradea printr-un comunicat de presă (harta jos).
Asfaltările din această săptămână vor fi ultima operaţiune importantă desfăşurată pe această arteră înainte de finalizarea lucrărilor.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, şantierul, început în urmă cu un an, ar trebui să se închidă la jumătatea lunii mai, după care traficul auto în zonă va reveni la normal.
Un an de lucrări
La finalul lucrărilor de asfaltate anunţate, strada Meşteşugarilor va avea patru benzi de circulaţie, pe tronsonul lung de 1,2 kilometri care face legătura între străzile Calea Aradului şi Lăpuşului.
După cum BIHOREANUL a mai scris, execuţia lucrărilor de lărgire a străzii Meşteşugarilor la patru benzi de circulaţie, cu amenajarea de piste pentru biciclete late de 1,5 metri, trotuare cu o lăţime de 2 metri şi aliniamente de arbori pe ambele sensuri de mers, au fost atribuite asocierii formate din Trebor Drum Construct şi ProConSolutions.
Investiţia, menită să fluidizeze traficul în cartierul Ioşia, se ridică la 8,5 lei milioane lei fără TVA.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.