URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2024, 10:24

O piață dă viață!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market.

În ciuda celor mai mici salarii din țară și a sărăciei endemice din Oradea, s-a creat o categorie de consumatori care sunt mult mai atenți la originea și calitatea produselor. Acesta este, de fapt, principalul motiv pentru care piețele volante au așa mare trecere. Mulți orădeni, chiar dacă trebuie să facă un drum mai lung, se duc și la piața din Paleu, unde știu că mai pot găsi câte un produs tradițional din care să nu se scurgă îngrășămintele chimice.

De o vreme, la final de săptămână, standurile unei piețe volante sunt amplasate și în Piața Unirii. Conceptul acesta, de a aduce astfel de activități în buricul târgului, este întâlnit și afară, de obicei în piețele centrale. Târgurile durează până pe la amiază, după care se face curat și nici nu știi că în acele locuri, cu câteva ore înainte, se vindeau toate minunățiile.

Cred că astfel de piețe ar putea să funcționeze foarte bine nu doar la sfârșit de săptămână, ci zilnic. Locația perfectă ar fi Cetatea, unde e spațiu berechet și n-ar deranja pe nimeni. De ani buni ne chinuim să populăm fortăreața, care din păcate e în continuare cam pustie. Ar fi locul perfect unde, pe lângă produse bio, s-ar putea comercializa mâncăruri și băuturi autohtone. Ar fi un târg în toată regula.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
retoric...
nu cumva e plin de samsari pentru ca nu se fac diferentieri, adica un producator (cu atestat) plateste aceeasi taxa ca un samsar?
Postat 18 Septembrie 2024, 23:32 de bojangles
@UNU, sluga Prima
Hop si unu din nou care e ca trebuie blocuri multe in zona Velenta, demolari si blocuri. La el orice problema are orasul , solutia e blocurile Prima. Bai unu, du-te si te spanzura, trompeta ce esti.. Asa explica si Bolovanul mai demult la inceput, cu cat mai mult beton cu atat mai mare dezvoltarea, betonul e solutia la tot. Vai de capu vostru si betonul si blocul Prima.
Postat 18 Septembrie 2024, 17:48 de vasi13
MAI RAU CA IN VASLUI
TOATE PIETELE LE-A DISTRUS IN ORAS. IN PIATA CETATE 80% DIN CLIENTI S-AU PIRDUT, PLUS CA ACUM A MARIT TAXELE DE 3 ORI, CARE VA DUCE LA SCUMPIRI SI IAR LA SCADERE A CLIENTILOR. ASA CA NE MUTAM IN VASLUI CA ACOLO E NIVELUL DE TRAI MAI RIDICAT
Postat 18 Septembrie 2024, 13:05 de AlexandraCiucle
Dom' inginer, zici ca o piață dă viață!
Socoteste cate vieti a luat gasca penala prin desfiintarea a zece piete!
Postat 18 Septembrie 2024, 12:25 de pinonel
SPRIJIN
Sant bune si pietele astea dar acolo producatorul vinde cu kila,cand el ar avea nevoie sa vanda cu tona.Romanul produce orice si oricat dar are probleme cu vanzarea . Aici are nevoie el de sprijin. De ce nu fac guvernantii ca polonezii,ca turcii si sa deschida Centre de depozitare ,achizitie si vanzare unde tot omu sa-si duca marfa si sa primeasca un pret fix pe ea.Aceste centre pot face contracte cu supermarketurile si contracte de export.Stiti ce a zis neamtu cand a vazut Dusteru ? Romanii astia fac orice numai sa nu faca autostrazi !!!
Postat 18 Septembrie 2024, 10:33 de GORON
Tot ideal, si apoi finalul…
argumentează bine Chirilă in articol, de acord cu tot ce zice, pana ajugi la ultimul paragraf cu cetatea. Poate sunt eu pesimist, dar sa nu o populam cu orice doar sa fie ceva, ca inca o alta piata e si in piața Cetate langa ANAF. Ca ar fi mai peste maneca sa pleci cu 2 plase de legume pana in parcare de la cetate, decat de la mall (or piața cetate cu parcare sub ea, or chiar si piata unirii cu tramvai in mijlocul pietei). Cetatea are si va avea un dezavantaj cu santul cetatii, zidurile cetatii, care sunt o bariera la densitate si conectivitate, un drum in plus si pustiu de comert si activitati. Apoi e si inconjurata de case inspre Clujului si Velenta: dupa ce se construiesc blocuri pe fosta fabrica de la est, poate sunt mai multi cetateni in zona si mai multa viata si se renteaza si activitati… Hotel in cetate ar trebui sa mearga pe profit si eficienta.
Postat 17 Septembrie 2024, 14:38 de unu
Bravo, Chirilă ...
... mă bucur că ai preluat și promovat modelul sibian, la care fac referire de fiecare dată când se amintește de Piața Cetate. Problema e că trebuie să-i convingi pe birtinezi, să recunoască faptul că pe ei nu-i duce mintea și trebuie să mai iasă din Oradea și Bihor, ca să vadă că roata a fost de multă vreme inventată de alții, cu real succes comercial.
Postat 17 Septembrie 2024, 12:18 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON