Spadasinii orădeni de la LPS Bihorul s-au întors cu o medalie de bronz şi un loc 4 de la întrecerile Campionatelor Naţionale de cadeţi U17 şi juniori U20 de la Bucureşti.
Întrecerile au avut loc în perioada 18-21 ianuarie şi s-au desfăşurat în Sala Ana Pascu, fiind rezervate atât probelor individuale, cât şi celor pe echipe, atât la feminin, cât şi la masculin.
Principalul performer al delegaţiei orădene, conduse de antrenorul Andrei Timoce, a fost Gabriel Popa, cel care, în proba individuală masculină a cadeţilor U17, s-a clasat pe locul al III-lea şi, astfel, şi-a adjudecat medalia de bronz.
Tot la cadeţi masculin, dar în proba rezervată echipelor, LPS Bihorul Oradea a fost foarte aproape de o medalie.
„Ne-am luptat pentru finală cu UNEFS 1 şi ulterior cu CSS Constanţa pentru medaliile de bronz, dar în finalul competiţiei ne-am clasat pe poziţia a 4-a”, a precizat antrenorul Andrei Timoce.
În fine, la categoria de vârstă rezervată juniorilor U20, la feminin Alexandra Drăgan a ocupat locul 8 la individual.
„Îmi pare rău că am pierdut medalia la băieţi U17 la această competiţie, dar trebuie să precizez că atât Gabriel Popa, la U17, cât şi Alexandra Drăgan, la U20, ne vor reprezenta ţara la Campionatele Europene de la Napoli, din Italia, dar şi la cele Mondiale, programate la Riyadh, în Arabia Saudită, din acest an, datorită poziţiei lor în clasamentul naţional”, a mai precizat pentru BIHOREANUL antrenorul secţiei de scrimă de la LPS Bihorul Oradea, Andrei Timoce.
De precizat că, în ierarhia naţională, Gabriel Popa ocupă locul I la categoria cadeţilor, în timp ce Alexandra Drăgan este a II-a la juniori feminin.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.