Colindul vânătorilor, al drumeților, al oilor ori al fetei nemăritate, toate au răsunat, vremuri îndelungate, în satele Bihorului, înaintea Crăciunului. Asemenea celor care le cântau, multe s-au pierdut, însă, în negura vremurilor.
O cercetare făcută de istoricul orădean Sorin Șipos a scos la iveală că, dintr-o colecție de 33 de colinde care se cântau în urmă cu un secol în satele Cuzap și Voivozi, doar trei mai sunt cunoscute localnicilor din vremurile noastre. „Din păcate, este adevărat, ne mor colindele tradiționale”, zice profesorul.
Surpriza din arhive
Istoricul Sorin Șipoș (foto), prorector al Universității din Oradea, a descoperit colecția de colinde vechi din Bihor întâmplător, în urmă cu două 
decenii. „În timp ce lucram la teza mea de doctorat și studiam revista Transilvania (fondată în 1868 la Sibiu - n.r.), am găsit, într-un număr din ianuarie 1913, un articol cu colinde din Bihor adunate de preotul George Navrea”, spune istoricul.
Surpriza i-a fost și mai mare când a văzut că toate colindele fuseseră strânse din satele Voivozi și Cuzap, comuna Popești, chiar de unde se trage el. „M-am născut și am crescut în Cuzap, așa că am fost cu atât mai interesat de această descoperire”, mărturisește profesorul.
Școlit la Institutul Teologic din Sibiu, George Navrea a slujit în Cuzap și Voivozi începând din 1910, vreme de opt ani. În toamna și iarna anului 1912 a cules de la bătrânii satului colindele pe care aceștia le știau din moși-strămoși, iar apoi a publicat o colecție de 33 de cântece de iarnă. Preotul le-a și denumit așa cum i-au spus țăranii: Colinda oii, Colinda Sfântului Nicolae, Colinda despre bogat și sărac, Colinda vânătorului, Colinda junilor...
Când a studiat colecția, Șipoș a constatat că el, fiu al Cuzapului, care mergea adesea la colindat, habar nu avea de ele! „Vorbind cu oamenii, am ajuns la concluzia că dintre cele 33 de colinde, doar 3 se mai cântă azi: Colinda fetei, Colinda despre rai și iad și Colinda patimilor”, zice istoricul. Restul de 30 au „murit”, odată cu cei care cândva le făceau să răsune în tot satul...
De sute de ani
Șipoș a intuit că această colecție a preotului Navrea este valoroasă, lucru confirmat și de istoricul bucureștean Dan Octavian Cepraga (foto), stabilit în Italia, specializat în colinde tradiționale românești. Primind de la colegul orădean versurile colindelor bihorene, profesorul din Padova le-a confirmat vechimea, unele fiind chiar precreștine, aspect „trădat” prin prezența unor simboluri precum soarele și luna ori prin cuvintele folosite. De pildă, un vers care spune „ciudă mare ce-mi văzui” (Colinda fetei) face referire la o minune, sens pe care cuvântul „ciudă” îl avea în Evul Mediu, zice Șipoș.
„Colindele sunt o formă de literatură cultă, care la noi s-a transmis prin viu grai, din generație în generație, pentru că ceata de colindători care mergea prin tot satul îndeplinea un ritual sfânt, făcea trecerea între rău și bine. Ei aduceau vestea bună, a Nașterii Mântuitorului, iar străbunii noștri le-au învățat considerându-le rugăciuni”, explică el.
Paradoxul tradiției
Trăsătura lor religioasă a fost și o cauză a pieirii colindelor vechi. „Când societatea s-a desacralizat, când oamenii au început să scrie și să citească, colindul și-a pierdut semnificația religioasă, cu proprietăți taumaturgice”, zice universitarul orădean.
La dispariția colindelor tradiționale a contribuit și regimul comunist, care era nu doar ateu prin definiție, dar le-a și confiscat țăranilor multe dintre motivele folosite în aceste cântece: roadele pământului, precum grâul ori fructele, și animalele de pe lângă casă. Cum ar mai fi putut țăranii să colinde despre bogăția recoltelor, când ei erau tot mai săraci?
„Avem un paradox: lumea care nu a știut să scrie și să citească a reușit să conserve colindele, dar la începutul epocii contemporane, noi, care am mers la școală, le-am pierdut”, mai spune Șipoș.
Recuperate din istorie
Simțind că este de datoria sa ca istoric, dar și ca om al locului, să reînvie colindele uitate din Cuzap și Voivozi, profesorul Șipoș a mers mai departe. „Aveam versurile, dar nu știam linia melodică. Din fericire, le-am găsit în arhiva Institutului de Folclor de la Cluj, unde există înregistrări audio din anii ’50, cu bătrânii satelor colindând, tocmai în încercarea de a conserva aceste tezaure inestimabile. Am găsit înregistrări și de la noi din sat”, explică istoricul bihorean.
Alături de Cepraga și de un alt istoric, Cosmin Patca, profesorul Șipoș a publicat, în 2020, o carte dedicată acestei colecții de colinde, care cuprinde și versurile celor 33 de cântece. De asemenea, au lansat și un CD cu înregistrările audio, pentru ca oricine să le poată asculta și învăța.
Următorul pas a fost să le ofere versurile și înregistrările tinerilor din satul său natal, ca să le colinde, ceea ce ceata de feciori din Cuzap deja și face. Colindătorii reușesc să salveze, astfel, o mică parte din tradiția Bihorului, dar fără ca cineva să știe cât din aceasta s-a pierdut.
La începutul lunii decembrie, Șipoș i-a dus pe feciorii Cuzapului și în Padova, să-i colinde pe românii din diaspora și pe italieni. Tinerii bihoreni au fost primiți cu căldură în catedrale catolice, în teatre și în săli de spectacol, unde au dus vestea Nașterii lui Isus așa cum preotul Navrea și enoriașii lui, dar și strămoșii lor au făcut-o pe vremuri...
Colinda junilor
Fă-te gazdă un vesel bun-u
C-ai ajuns sfântul Crăciun-u
Dimineața lui Crăciun
Treceți josu și mai ședeți!
Noi n-am venitu să ședem
Ci-am venit de și întrebăm
C-am auzit c-au născut
Un Fiu sfânt pe acest pământ.
Dar unde ar putea fi?
Din grădina cu flori albe,
Cu o mână le culegea
Și le trimetea pe sate,
La fete și la ficiori,
Că le-or veni pețitori,
Minteni după sărbători.
Pe un firuț de busuioc,
Dă-i Doamne gazdei noroc,
Pe un firuț de minte creață,
Dă-i Doamne gazdei viață.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.