URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Iulie 2024, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Preot dedulcit la banii strânși de la credincioși, dar și la cei primiți de la stat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 22 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, ambele cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive.

Popa hoțu'

Dedulcit la banii strânși de la credincioși, dar și la fondurile publice primite de la stat, parohul ortodox din Lăzăreni a uns-o fictiv pe postul de cântăreț în strană, ocupat în mod tradițional de bărbați, pe... nevasta viceprimarului comunei. 

Preotul Ionel Borza a fost dat pe mâna procurorilor chiar de un enoriaș, de meserie polițist, care a descoperit că parohul a angajat-o în secret și strict scriptic pe consoarta vicelui, Narcisa Blăguța, iar femeia, deși n-a prestat niciodată în biserică, a fost plătită în ultimii 12 ani cu aproape 300.000 lei, cea mai mare parte a banilor fiind virați, prin Consiliul Județean Bihor, de la bugetul de stat.

Mai mult, dar mai slab 

Fermierii bihoreni au recoltat în medie 6,8 tone de grâu la hectar, depășind producția de anul trecut, însă nu și încasările.

Anul agricol 2024 se anunță dificil din cauza secetei, care a făcut ca producția de cereale să fie inferioară calitativ, și a caniculei, care amenință culturile de porumb să se usuce pe câmp.

Garcea-Tarcea

Polițist local din Oșorhei, reclamat pentru găinării, incompatibile cu un om chemat să aplice legea.

Patron din umbră al unei firme de transport, în acte deținute de mama sa, Dan Tarcea este acuzat de un angajat că nici nu l-a plătit, nici nu l-a dat afară, dar și că își „protejează” afacerea cu ajutorul colegilor din Poliția Locală Oșorhei.

Cetate, caut „asediu”

După investiții de 21 milioane euro din fonduri UE, Cetatea Oradea este în continuare pustie în afara perioadelor cu festivaluri și târguri. 

Cel mai importat obiectiv medieval din oraș are încă neocupate spații cu destinație economică, din cauza legislației proaste, a bâlbelor administrației, a lipsei unei strategii și a crizei de vizitatori care ar putea stimula vânzările firmelor chiriașe.

Răsfăț la Belle-Mont

Situată în inima naturii, o pensiune din Bihor oferă oaspeților toate ingredientele pentru un sejur relaxant și memorabil, la standarde ridicate. Înconjurată de păduri bogate ce oferă priveliști seducătoare, pensiunea Belle-Mont din Remeți își primește vizitatorii cu camere elegante, un restaurant cu mâncăruri de „MasterChef” și o zonă de SPA unde oricine se va simți răsfățat.

(advertorial)

TIMP LIBER

O vară orădeană

Paleta evenimentelor programate în această vară este diversă și tentantă, cu sport, muzică și filme. Piața Unirii redevine plajă urbană cu ocazia unui turneu de beach volley, artiștii Filarmonicii vor susține concerte cu jazz și muzică de cinema, iar Oradea Summer Film programează proiecții în aer liber.

ORADEA NOASTRĂ

Oradea hot!

Oradea a înregistrat săptămâna trecută o premieră teribilă: la fel ca întreg Bihorul, orașul a fost patru zile la rând sub incidența unui cod roșu de caniculă, iar temperaturile au ajuns la aproape 40 de grade la umbră.

Previziunile specialiștilor sunt sumbre, aceștia arătând că orădenii de acum vor îmbătrâni într-un ambient tot mai torid. Așa că tot ce pot face este să se adapteze...

Izvor de recreere

La baza dealurilor, între străzile Izvorului și Nicolae Beldiceanu, un lac ar putea deveni o atracție pentru orădenii în căutarea momentelor de relaxare în aer liber. Universitatea din Oradea, administratoarea lacului care a aparținut unei foste stațiuni pomicole din zonă, va demara lucrări de decolmatare și de reabilitare a barajului, iar apoi, împreună cu Primăria, ar vrea să-l transforme într-o zonă de agrement.

Olimpici de Oradea

Pentru un sportiv nu există ambiție mai mare decât o medalie olimpică, iar trei orădeni sunt aproape să-și îndeplinească acest vis. 

La Jocurile Olimpice care vor începe săptămâna aceasta la Paris, Oradea va fi reprezentată de judoka orădean Alex Creț, de altfel singurul român care va lupta pe tatami la Olimpiadă, și poloiștii Marius Țic și Sebastian Oltean, membri ai lotului național. Toți trei au ceva în comun: au moștenit talentul sportiv de la tații lor. 

OPINII 

Vijeliile care vor distruge Oradea
de Mircea Chirilă

E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.

După ce că ne coacem la peste 40 de grade, apar tot mai des și fenomene meteo periculoase. La Aeroport, vântul era să ajute un avion să decoleze fără motor, iar un gard proaspăt amplasat era și el pregătit să ajungă la București pe calea aerului. Să mai zică cineva că nu avem zboruri din Oradea...

Scumpi la tărâțe, ieftini la făină
de Adrian Criș

Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real. Nu la fel gândesc aleșii marghitenilor...

PREMIILE LUI BIHOREL

Bolojan pe supărare: Beni Rus, somat să înlocuiască rapid gardul șubred de la Aeroport; Pedeapsă pentru Garcea: Șeful Postului de Poliție din Aușeu, sancționat blând după ce a bumbăcit un localnic; UPU pe sec: La Urgențele Spitalului Județean din Oradea nu găsești pahare de unică folosință; Tare ca Petroi: Cum se răzbună primarul din Hidișelu de Sus pe adversarii care l-au „deranjat” în alegeri; Vrednic nu este! Prin ce șmecherii a fost ales decanul de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea; Bugetare (ne)participativă: Proiectele propuse de orădeni, promovate prea puțin de Primărie.

ACTUALITATE LOCALĂ

Premieră medicală națională în Oradea: femur donat din Franța, transplantat la Spitalul Pelican; S-au ales noii decani ai Universității din Oradea. Bodog este iar șef la Medicină!; Dublă tragedie în Bihor: Doi tineri, loviți de tren în Boiu; Gradul de ocupare a aeronavelor LOT de la Oradea a ajuns la 60%; Bolojan vrea prelungirea centurii Beiuș: drum direct spre Stâna de Vale; Femeia din Sântandrei care și-a omorât fratele, condamnată la 10 ani; Centura Aleșd nu se mai deschide în întregime pe 9 august, ci pe bucăți.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP
Asa e când votezi PSD love UDEMEREU, nu se întâmplă nimic , mai pun si frână.
Postat 22 Iulie 2024, 10:42 de Sandu2100
Scumpi la târâțe ...
Cazul Marghita și respingerea unui proiect care ar impune un împrumut cât bugetul local pe un mandat, ne arată sistemul de "gândire liberală" autohtonă. Jurnalistul care scrie despre asta confundă, în primul rând, achiziția privată a unor bunuri de folosință îndelungată, cu implementarea a unui proiect cu cofinanțate europeană și publucă locală. Contribuabilul Criș Adrian ia de bune toate tâmpeniile și habarnismele pe care le aude de la PNL. El nu știe, la fel fa toți birtinezii, că o localitate care tot investește și se împrumută la fiecare proiect, util sau inutil după caz, intervin odată cu finalizarea acelor lucrări ... amortismentele. Orice edil din Europa, exceptându-i pe câțiva din România cum sunt și cei birtinezi, construiesc un buget local pornind de la cheltuielile necesare administrării, menținerii și întreținerii patrimoniului propriu. La asta vine acoperirea cheltuielilor cu resursele umane din aparatul instituțional propriu. Abia după asta se structurează investițiile și dezvoltarea (pe orizontală sau verticală după caz). Iar amortismentele (mentenanța a ceea ce ai, rambursările împrumuturilor, etc), sunt cele care dintotdeauna au dat peste cap previziunile habarniștilor în domeniul administrației publice. Astăzi, Oradea spre exemplu, încă nu are prevăzute în bugetele anuale, cheltuielile de întreținere/reparare a obiectivelor noi). Pentru că, fiind noi, nu necesită încă asta. Dar odată cu trecerea anilor, aceste cheltuieli vor crește tot timpul. Este simplu să asfaltezi o stradă, ca exemplu ... dar tare greu mai încolo să le menții curate, fără denivelări, gropi, infrastructuri aferente, etc. La Marghita, niște consilieri care cunosc viața reală și cum poți evita falimentul, au respins un proiect urmare împrumutului bancar care ar fi îndatorat inutil viața marghitenilor și prăduirea bugetului local. Iar dacă e să comparăm merele cu perele, revenind și la gândirea privată, vedem că sunt pline drumurile noastre cu mașini de sute de mii de euro și localitățile cu vile imense, peste nevoile directe ale proprietarilor. Doar că, atunci când respectivii su un hop greu de trecut în viața lor, ajung să vândă mașini și case luate pe datorii ... luând viața de la început. Dar asta o faci la tine în "ogradă" pe bani proprii, nu cu bani publici
Postat 22 Iulie 2024, 06:08 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON