URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Ianuarie 2024, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Interviu exclusiv cu primarul Oradiei, Florin Birta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 15 ianuarie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alătui de suplimentul de educație ecologică „Oradea noastră”, ambele cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

„Am stat cu sabia deasupra capului”

Primarul Oradiei, Florin Birta, vorbește despre investițiile record din 2023, derulate sub presiunea termenului limită de cheltuire a banilor europeni, dar și sub cea a așteptărilor orădenilor.

În interviul acordat BIHOREANULUI, edilul răspunde criticilor, anunță marile șantiere ale anului 2024, se referă la relația cu predecesorul Ilie Bolojan, precum și la o nouă candidatură la cârma Oradiei, nevrând să speculeze, însă, despre potențialii adversari care-i vor fotoliul.

Un an complicat

Viața economică și socială riscă să fie perturbată în 2024 din cauza alegerilor.

Noul an se preconizează dificil pentru economie din cauza creșterii fiscalității și a presiunii pe forța de muncă, însă și cu investiții mari: de la noi pasaje rutiere până la viitorul tram-tren, care vor lega de Oradea localități învecinate.

Tinerețe în fum

„Stările de sevraj m-au adus la disperare. Am avut coșmaruri repetitiv, în fiecare noapte, transpiram, nu voiam mâncare, nu voiam să vorbesc cu nimeni...”, povestește un orădean a cărui adolescență și primii ani ai tinereții nu l-au avut protagonist pe el, ci drogurile.

O incursiune în trecutul apropiat al tânărului, pe care, pentru a-i proteja identitatea, BIHOREANUL îl numește Robert, dezvăluie cum poate fi distrusă viața unui dependent, cât de ușoară este trecerea la un comportament deviant și cum acțiunile de prevenție în aceste cazuri nu prea funcționează...

Case la negru

În Bihor sunt 32.000 de construcții nelegale, dintre care aproape 800 în zone inundabile, ai căror proprietari cer periodic despăgubiri de la... stat.

Autoritățile recunosc că se construiește ilegal din cauza primarilor care nu vor să-și supere alegătorii, dar și a legislației, care poate fi schimbată printr-un nou Cod Urbanistic, doar că politicienii l-au blocat în Parlament.

ORADEA NOASTRĂ

Bani la gunoi

Chiar dacă sunt sătui să audă de scumpiri, bihorenii primesc încă o veste proastă: din acest an, și facturile de salubritate vor crește.

Pentru descurajarea depozitării deșeurilor la halda de gunoi și încurajarea sortării lor, taxa de economie circulară, care se aplică fiecărei tone de resturi reziduale, s-a dublat. Această creștere se va resimți în facturi încă din luna februarie, dar s-ar putea și să nu fie singura...

Calendarul curățeniei

Pentru ca orădenii să își poată planifica cum scapă de vechea canapea, de mobilierul de baie sau chiar de vopseaua care a rămas după ce și-au renovat apartamentele sau casele, operatorul de salubrizare RER Vest a stabilit deja datele pentru cele patru campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase.

Oradea ieri, Oradea azi: Cum a devenit centrul civic cea mai complexă intersecție din oraș

Acum 50 de ani, zona cunoscută în Oradea drept „centrul civic” era un microcartier cu locuințe, spații comerciale, autogară și străzi mici, precum Cele Trei Crișuri, Heinrich Heine și Iancu de Hunedoara, ultima intrând direct în poarta de vest a Cetății. Pentru că zona devenea tot mai aglomerată, fiind și o intersecție a tramvaielor, la începutul anilor ‘70 s-a vorbit despre sistematizarea ei, astfel încât să fie mai ușor circulabilă.

Medicul veterinar Daiana Nășcan: „Nu există câine rău, ci doar plictisit”

În acest an, toți câinii cu stăpân din Oradea vor putea fi sterilizați gratuit. După ce, în toamnă, a demarat o campanie gratuită de microcipare a câinilor cu stăpân din oraș, operațiune efectuată de doi doctori veterinari, acum Primăria își asumă costurile sterilizării, ca o măsură menită să prevină abandonarea cățeilor. Estimările arată că Oradea are cam 10.000 de câini cu stăpân, iar oricare animal nesterilizat înseamnă un risc ca puii să ajungă pe străzi.

Unul dintre cei doi specialiști cooptați de municipalitate, Daiana Nășcan, explică de ce atât microciparea cât și sterilizarea sunt bune pentru căței, dar oferă și sfaturi pe care stăpânii de necuvântătoare ar trebui să le respecte, dacă vor să aibă în case și curți animăluțe fericite.

OPINII

Încă o parcare publică: strada Meșteșugarilor
de Mircea Chirilă

Primăria a ținut-o lungă cu parcarea park & ride de la Cetate, deși Florin Birta a recunoscut că orașul nu a primit fonduri europene pentru această investiție, tocmai pentru că de fapt nu e park & ride. Până la urmă, nu trebuie să ne intereseze cum o denumesc unii, ci să se facă destule parcări ca să nu mai fie nevoiți șoferii să-și lase mașinile pe marginea drumurilor.

Anul acesta, prima parcare inaugurată, evident că fără fast și panglici, este însăși strada Meșteșugarilor. Nici subterană, nici supraterană, ci o parcare direct pe carosabil. Adică s-a lărgit drumul la patru benzi, numai bine ca două dintre ele să fie folosite de megieși ca parcare.

Zoo pe deal, pagubă-n Felix
de Adrian Criș

A fost necesar un interviu solicitat de BIHOREANUL primarului Oradiei la început de an pentru ca publicul să afle că mutarea Grădinii Zoologice - plănuită de cel puțin patru ani - nu se va face în Băile Felix, ci tot în Oradea. Mai precis, spre limita de est a orașului, la capătul către Podgoria al străzii Gheorghe Doja, care urmează să fie asfaltată pe toată lungimea.

De ce nu în Felix, cum se prefigura? „Unii nu înțeleg cât de utilă ar fi aceasta pentru turiști”, a răspuns, sec, Florin Birta, refuzând să aducă în public eșecul discuțiilor cu omologul său din comuna Sânmartin, Cristian Laza, la care, evident, face trimitere.

COLȚUL JURIDIC

Noi modificări în materia „violului”
de Mircea Ursuța

Săptămâna trecută arătam că în data de 29 decembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial o lege care modifică altă lege, din iunie, cu privire la schimbarea Codului penal în privința infracțiunilor sexuale.

Arătam, de asemenea, că soluția de modificare în ultima secundă a unei legi publicate cu șase luni înainte de a intra în vigoare și publicată masiv în mass-media este o soluție tipic românească a ultimilor ani.

ACTUALITATE LOCALĂ

„Moș” Crăciun, la pușcărie!

Un asistent de la Spitalul Județean a ajuns la închisoare pentru șpăgi de peste 30.000 euro. Sorin Ioan Crăciun le promitea victimelor posturi în sistemul sanitar, invocând în acest sens intervenții pe lângă șefii spitalului, ai Primăriei, ai PNL-ului și ai Prefecturii.

PREMIILE LUI BIHOREL

Te cunosc de undeva: Senatoarea Arina Moș, cea mai vizibilă reprezentantă a PNL Bihor din Parlament; Pensionar de lux: Va fi Cristi Danileț procuror general al Republicii Moldova?; Proiect cu eroare: Cum a dispărut din dezbatere publică unul dintre cele mai importante proiecte din Oradea; Poliţist cu „grade” multe: Fostul șef al Poliției, condamnat cu blândețe după ce a fost prins băut la volan; Fără ajutor: Orădenii care au suferit pagube din cauza furtunii din vară au șanse slabe să fie despăgubiți; Studenție acasă: Lucrările la calea ferată Oradea-Cluj îi „invită” pe tineri să renunțe la studenția în Cluj Napoca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@Nufarul1 @Sandu2100
Birta este Bolojan
Postat 16 Ianuarie 2024, 10:03 de Vlady72
Nivelul de inteligență a lui Birta coboară media tribului "birtinezilor".
Primarul nu pricepe de ce nu se poate reloca ZOO în pădurea Felix, lângă care și-a făcut el casa; de ce trebuie să mute grădina oe un teren ce aparține orașului Măi, habarnistule ... ori minți, ori ești paralel cu ce spune legea, care menționează în clar faptul că o administrație publică locală nu are voie să aloce bani pe teritoriul altei UAT. Mai precis pentru juriștii primăriei ... este interzis prin lege ca municipiul Oradea să cheltuie bani de la bugetul local pentru orice fel de lucrări care s-ar desfășura pe un teren ce aparține de patrimoniul comunei Sânmartin, sau chiar al Statului Român dacă e cazul.
Postat 16 Ianuarie 2024, 07:22 de KP
Nufărul1
Birta a continuat proiectele lui Bolojan.
Postat 15 Ianuarie 2024, 10:57 de Sandu2100
Birta sa faca bine si sa arunce vina asupra lui Bolojan
Birta - este momentul sa spui adevarul - ca aceste proiecte ti-au fost puse in carca de Bolojan.
Postat 15 Ianuarie 2024, 08:27 de Nufarul1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON