URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Septembrie 2023, 15:25

Noi restricții de circulație în Oradea: Ce străzi se închid de data aceasta și pentru cât timp (FOTO)

Noi restricții de circulație în Oradea: Ce străzi se închid de data aceasta și pentru cât timp (FOTO) foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia tehnică pe probleme de circulație din Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a aprobat luni noi restricții de trafic în oraș.

Începând de luni, conducătorii auto nu mai pot rula pe artera care flanchează Parcul 1 Decembrie către strada Vasile Alecsandri.

„Începând de azi, 4 septembrie, până la finalul săptămânii, este interzis virajul din strada Piața 1 Decembrie (zona Făt - Frumos) la stânga, spre strada Mihai Viteazul”, a transmis Primăria printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, măsura a fost luată pentru reabilitarea căii de rulare.

Apoi, începând de marți, strada Jean Calvin va fi închisă traficului auto timp de două săptămâni, până pe 16 septembrie.

„Restricțiile sunt necesare pentru realizarea investiției „reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea –  etapa III”, a transmis Primăria.

Ulterior, la sfârșitul acestei săptămâni, mai multe artere orădene vor fi închise pentru desfășurarea unui eveniment sportiv în condiții de siguranță.

„Pentru organizarea Crosului Muzeului Țării Crișurilor, se vor institui restricții de circulație, duminică, 10 septembrie, între orele 11:00-12:00, pe traseul Muzeul Memorial Ady Endre – Muzeul Memorial Aurel Lazăr – Muzeul Memorial Iosif Vulcan – Piața Unirii – Muzeul Țării Crișurilor”, se menționează în comunicat.

La fel, pentru weekendul celălalt este programat un eveniment similar.

„Se instituire restricții de circulație pentru data de 17 septembrie, între orele 6:00 – 15:00, în vederea desfășurării concursului de alergare „Oradea City Running Day”, zona de start / finish fiind Piața Ferdinand”, a transmis Primăria

Participanții vor alerga pe malul Crișului Repede din Piața Libertății până la Podul Sovata, cu întoarcere pe strada Splaiul Crișanei și revenire pe Podul Sfântul Ladislau.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON