Vremea caldă din primele zile ale anului se schimbă săptămâna viitoare, când un val de aer polar va cuprinde România și va provoca o răcire accentuată a vremii, precum și lapoviță și ninsoare.
În ţară, temperaturile vor scădea până la -15 grade Celsius, iar în regiunea Crişana, din care face parte şi judeţul Bihor, acestea vor ajunge până la -6 grade.
Răcirea vremii se va resimţi încă de duminică, când temperaturile maxime din timpul zilei nu vor depăşi -1 grad în regiunea Moldovei, iar apoi aerul rece va ajunge pe tot teritoriul ţării.
"Va fi un proces de răcire caracteristic la nivelul întregii ţări şi vorbim de temperaturi care, începând de luni, 8 ianuarie, la nivelul maximelor, vor fi sub -10 grade în nordul Moldovei, până la cel mult -3, -2 grade Celsius în restul regiunilor. Minimele pe parcursul nopţilor şi dimineţilor, mai ales în prima parte a săptămânii, vor fi sub -10, chiar -15 grade Celsius", a declarat miercuri, la Digi24, Elena Mateescu, şefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Pe site-ul ANM, prognoza arată că în Crişana temperaturile minime de săptămâna viitoare vor ajunge până la -6 grade, cele mai friguroase zile urmând să fie 10, 11 și 12 ianuarie.
Precipitaţiile sunt anunţate cu precădere în intervalul 4 - 10 ianuarie. Sunt aşteptate, ploi, lapoviţă şi ninsoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.