URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2024, 17:41

Mai puţin cu 110 kilometri pătraţi. Suprafaţa agricolă a judeţului Bihor s-a redus în ultimul an cu o mărime aproape egală cu cea a Oradiei

Mai puţin cu 110 kilometri pătraţi. Suprafaţa agricolă a judeţului Bihor s-a redus în ultimul an cu o mărime aproape egală cu cea a Oradiei foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Suprafaţa agricolă a judeţului Bihor s-a redus în ultimul an cu o mărime aproape egală cu a Oradiei.

Cât reşedinţa judeţului Bihor!

Potrivit evidenţelor Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor, în urma campaniei de depunere a cererilor de plată pentru anul agricol 2024, suprafaţa de teren cultivată în judeţul Bihor s-a redus considerabil.

"În perioada 1 aprilie  - 12 iunie, la APIA Bihor au fost depuse circa 32.218 cereri pentru o suprafaţă de 325.813,84 hectare. La o analiză comparativă a datelor, se observă că faţă de anul anterior a scăzut numărul cererilor cu 1.558, iar suprafaţa agricolă cu 11.059,58 hectare", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul APIA Bihor, Ioan Sorin Roman.

Suprafaţa diminuată, de 11.059,58 hectare, constituie echivalentul a circa 110,6 kilometri pătraţi şi este aproape egală cu suprafața Oradiei (116,1 km pătrați).

Drum în loc de câmp

Diminuarea suprafeţei agricole cultivate se datorează dezvoltării infrastructurii din judeţul Bihor. "Scăderea suprafeţelor de teren cultivat din judeţ este consecinţa exproprierii multor parcele de teren aflate în proximitatea căii ferate Oradea -  Cluj, în curs de electrificare, a amplasamentelor aflate pe traseul viitorului drum expres Oradea - Arad precum şi a celei aferente parcurilor industriale", a declarat pentru BIHOREANUL directorul Ioan Sorin Roman.

Potrivit directorului APIA Bihor, scăderea suprafeţei agricole a judeţului nu este un lucru neapărat rău. "Practic, în Bihor s-au dezvoltat noi proiecte de infrastructură. Diminuarea suprafeţelor agricole ar fi fost ceva rău dacă aceste terenuri şi-ar fi păstrat destinaţia agricolă, dar fără să fi fost cultivate", a explicat Roman.

Mai puţine ferme, mai puţini fermieri...

La fel, comparativ cu anul anterior, în Bihor a scăzut cu 1.558 de cereri numărul solicitărilor de subvenţii depuse de fermierii bihoreni. "Numărul de cereri unice de plată preluare în 2024 a scăzut atât la fermierii cu peste 50 hectare, cu 24, cât şi la fermierii sub 50 hectare, cu 1.534", a spus directorul Ioan Sorin Roman.

Scăderea numărului de cereri de plată este consecinţa reducerii numărului de fermieri şi comasarea terenurilor agricole.

"În Bihor au fost foarte mulţi tineri fermieri care au depus proiecte finanţate prin AFIR. Din circa 5.000 de proiecte depuse la nivelul judeţului Bihor, 2.500 de proiecte au fost depuse de fermierii din Bihor care au preluat terenuri de la fermele învecinate pentru că se puncta transferul de exploataţie", a explicat Roman.

Anul trecut, judeţul Bihor s-a clasat pe locul doi în ţară, cu 33.776 de cereri de plată a subvenţiei, după judeţul Suceava - 41.892 de cereri de plată. În Suceava, fiind o zonă montană, exploatările agricole au o suprafaţă mai mică, iar numărul celor care le deţin este mai mare.

Vezi aici statisticile APIA Bihor cu privire la suprafața agricolă cultivată în județul Bihor:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mâncare vs. betoane.
Norodul și-a ales nerozii care să-l conducă, marșând cu sloganul "dați țării cât mai mult asfalt".
Postat 03 Iulie 2024, 08:09 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON