URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iunie 2022, 19:22

Mai fac o poartă. Intrarea principală în cimitirul municipal din Oradea va fi rezervată exclusiv pietonilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Intrarea principală în cimitirul Rulikowski din Oradea va fi rezervată exclusiv pietonilor, iar pentru șoferi se va crea un nou acces dinspre strada Ceyrat.

O nouă poartă

„Administraţia Domeniului Public (ADP) a solicitat avizul arhitectului-şef pentru realizarea de acces şi împrejmuire parţială a cimitirului, în zona străzii Ceyrat, colţul de Nord-Est al cimitirului. Intenţia ADP este de a crea un acces auto unic pentru vizitatori, urmând ca actualul acces auto să fie desfiinţat", a transmis luni Primăria Oradea, în urma unei ședințe a Comisiei Municipale pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Cu ocazia lucrărilor, gardul cimitirului din strada Ceyrat va fi prelungit cu circa 50 de metri. Acesta va fi construit tot din cărămidă aparentă şi va respecta înălţimea gardului existent.

Pentru deblocarea traficului

Potrivit directorului ADP Oradea, Liviu Andrica, schimbările sunt făcute pentru facilitarea accesului pietonal în cimitir şi fluidizarea circulaţiei prin sensul giratoriu de la intrare.

„Vrem să deblocăm sensul giratoriu din faţa cimitirului. De Paştele Morţilor şi de 1 noiembrie aici se formează ambuteiaje pentru că maşinile care intră în sens trebuie să aştepte după cele care intră în cimitir. În plus, vrem ca pietonii să aibă un acces mai facil pe poarta principală, iar pe alee să amenajăm standuri cu flori şi coroane", a declarat Andrica pentru BIHOREANUL.

Lucrările, la toamnă

Viitoarea cale de acces auto va fi amenajată după cantina cimitirului și va avea două benzi, una de intrare şi una ieşire. „Accesul auto în cimitir se va face spre cimitirul ortodox evreiesc. Pentru realizarea lui, am fost nevoiţi să mutăm câteva morminte cu acceptul aparţinătorilor", a spus Andrica.

Lucrările la noua intrare vor începe în toamna acestui an. „Înainte de toate trebuie să avem proiectul lucrărilor şi să obţinem toate avizele. În principiu, şantierul nu ar trebui să dureze foarte mult, pentru că vorbim de o poartă cu barieră şi o alee de circa 50 de metri", a spus Andrica.

La ieşirea din cimitir, şoferii vor putea folosi noua poartă pentru a merge spre Nufărul, vor putea ocoli până în sensul giratoriu de la strada Ceyrat, unde vor întoarce pentru a merge spre Rogerius sau, mai simplu, vor ieşi pe poarta dinspre cartierul Europa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON