Cu o carieră de succes în lumea artei, un studio cu mulţi angajaţi şi locuind într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din Ucraina, Odesa, Alexei se considera un artist împlinit. Declanşarea războiului a distrus însă armonia din jurul său, aşa că a plecat de acasă cu doar câteva bagaje, sperând că lucrurile se vor îndrepta rapid.
S-a oprit în Oradea din întâmplare şi s-a îndrăgostit de arhitectura oraşului, aşa că a decis să rămână pentru o perioadă nedeterminată. Mai mult, vrea să se implice în comunitate, de aceea a lansat, în cursa pentru finanţări de câte 100.000 lei oferite de municipalitate, un proiect de realizare a unei picturi murale colective impresionante.
Voluntar acasă
Alexei Shkurat, în vârstă de 33 de ani, e pasionat de pictură şi sculptură încă din timpul şcolii, dar a lucrat în primii ani în domeniul ştiinţelor economice, după ce a absolvit studiile superioare în oraşul natal, Odesa, la Universitatea Naţională de Economie.
"În primii ani după facultate am lucrat la o firmă de construcţii, apoi la o bancă, dar era foarte plictisitor, simţeam că nu mi se potriveşte. Am renunţat când mi-am dat seama că trebuie să mă întorc la artă", spune el.
Asta se întâmpla în vara lui 2012, când a participat la o acţiune inedită: împreună cu o tânără pictoriţă şi arhitectă, a înfrumuseţat voluntar opt garaje din cartierul în care a copilărit. Unele au fost transformate în căsuţe colorate, pe altele au fost pictate maşini, iar două au devenit "pânza" pentru un peisaj de la mare.
Succesul "Piersicii"
Proiectul a durat trei zile, iar la final autorii au făcut fotografii şi le-au trimis presei locale. Cum la vremea aceea arta stradală încă nu era răspândită, locuitorii cartierului au fost uimiţi de rezultat, iar jurnaliştii locali au publicat mai multe ştiri despre iniţiativă. Aşa au ajuns cunoscuţi, peste noapte.
"Am primit o mulţime de telefoane de la firme care doreau să facem picturi murale pe clădirile lor. Mi-am dat seama că ar putea fi o afacere profitabilă, iar după câteva luni am deschis studioul «Peach», adică piersică în engleză, fructul meu preferat", povesteşte ucraineanul.
În câţiva ani şi-a extins atelierul, a adunat o mulţime de comenzi şi o echipă de artişti, ajungând să câştige foarte bine din inedita îndeletnicire.
Unul dintre proiectele studioului „Peach”:
Uniune prin artă
În primii ani de la lansarea studioului, Alexei şi-a dorit să schimbe mentalitatea ucrainenilor cu privire la arta stradală. Mulţi o confundau cu actele de vandalism ale unor tineri înarmaţi cu sprayuri colorate, care mâzgălesc noaptea clădirile.
Ca să le demonstreze că pictura murală pe care o face are rolul de a înfrumuseţa o zonă, în vara lui 2015 a lansat un festival de street art pe o plajă din Odesa (foto). "Am convins municipalitatea să sponsorizeze proiectul. Am cumpărat 450 de litri de vopsea şi zeci de oameni, inclusiv primarul, au colorat 1.200 de metri pătraţi pe contururi realizate deja de mine şi colegii mei", povesteşte ucraineanul, care şi-a dorit să unească conducătorii oraşului cu locuitorii săi prin artă.
De atunci, festivalul s-a ţinut anual, mai puţin în ultimii doi, din cauza pandemiei. Desigur, nici în 2022 nu va avea loc, Odesa fiind afectată de bombardamente.
Îndrăgostit de Oradea
Alexei a plecat de acasă chiar în ziua invaziei ruse. "Ştiam că e doar o chestiune de timp. După mine, războiul a început prin 2014, când Crimeea a fost anexată de Rusia. În dimineaţa aceea, pe 24 februarie (2022 - n.r.), am fost trezit de zgomotele bombelor. Nu am stat pe gânduri, mi-am făcut bagajele şi am ieşit din ţară cu maşina. Planul meu era să traversez Republica Moldova, România şi să ajung în Polonia, unde voiam să îmi deschid un nou studio, ajutat de un prieten", rememorează artistul.
(Foto: Ivan Strachov)
În apropiere de Oradea, însă, maşina s-a defectat şi a dus-o la un service. A aflat ulterior că trebuia să mai stea în oraş o lună, până când atelierul primea piesele care trebuiau înlocuite. Alexei a închiriat un apartament în oraş, iar în următoarele zile s-a plimbat prin centru pentru a-l descoperi. Între timp s-a împrietenit şi cu reprezentanţii mai multor organizaţii non-profit reunite în jurul Centrului de primire şi asistenţă a refugiaţilor Bihor, care i-au găsit o altă cazare, gratis.
Street art în centru
După ce maşina i-a fost reparată, Alexei a decis să rămână aici. "M-am îndrăgostit de arhitectură, oraşul vostru seamănă mult cu Odesa. Am fost şi la un concert la Filarmonică şi am citit pe internet despre istoria Cetăţii. Învăţ cuvinte româneşti în fiecare zi", spune bărbatul, care trăieşte din economii.
Încurajat de amicii de la asociaţiile orădene, a decis să se implice în comunitate. El a propus un proiect pentru campania de bugetare participativă (n.r. care poate fi votat pe activ.oradea.ro), mai exact realizarea unei picturi murale, cu implicarea orădenilor, pe zidul de pe malul Crişului Repede din zona podului Sfântul Ladislau. Locul ar putea să fie, însă, oricare altul, în proiect fiind trecut doar un exemplu. Ucraineanul îşi doreşte să creeze picturi reprezentative pentru istoria Oradiei.
"Bugetul este de 98.000 lei, bani care includ cumpărarea de vopsele profesionale şi pensule pentru toţi participanţii. Dacă proiectul va câştiga, ar putea deveni prima ediţie a festivalului de street art din Oradea", spune cu entuziasm artistul, care preferă să rămână aici, departe de casă, şi să-şi rescrie povestea. Pentru că viaţa merită trăită oriunde şi, dacă se poate, cu cât mai multă culoare în jur...
ARTĂ PE ASFALT
Leac pentru vandali?
În ultima vreme, în centrul oraşului au mai apărut picturi murale. Anul trecut, artiştii Roxie Stan şi Horea Sălăgean au pictat clădirea tehnică din Parcul Petőfi, ilustrând scena căderii în păcat a Evei în Grădina Raiului. Cea dintâi lucrează în aceste la zile la o altă pictură, "Mozaic citadin", în Parcul Libertăţii, pe aleea de lângă pianină.
Foto: Facebook
"În oraş pot fi găsite multe clădiri care pot fi înfrumuseţate cu picturi murale. Un proiect asemănător a fost propus, tot prin bugetare participativă, pentru peretele clădirii de lângă parcarea din strada Tudor Vladimirescu. Eu susţin astfel de proiecte, dar în final, dacă vor fi votate, experţii de la Comisia de cultură şi apoi cei de la Urbanism vor decide şi vor da avizele necesare", spune primarul Oradiei, Florin Birta. Edilul crede şi că ar fi o metodă ce ar putea diminua apetitul vandalilor pentru a mâzgăli faţadele clădirilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.