Administrația Bazinală de Apă Crișuri a dat startul lucrărilor de reprofilări ale albiilor cursurilor de apă din Bihor, menite să prevină blocajele cauzate de aluviuni și să reducă astfel riscul de inundații.
Un asemenea șantier a demarat pe valea Fâneața Mare, din Biharia, și vor continua pe Crișul Negru și pe afluenții Crișului Repede și ai Barcăului, a anunțat ABA vineri, printr-un comunicat de presă.
Pe Crișul Negru, decolmatări și reprofilări de albii se vor face în zona localităților Lunca, Cărpinet, Vașcău, Cociuba și Tinca. Pe Crișul Repede și Barcău, ABA n-a comunicat încă intervențiile programate.
În schimb, a precizat că „aceste lucrări sunt fundamentale atât în prevenirea viiturilor, reducând riscul de inundații, cât și în perioadele de secetă, asigurând o scurgere optimă a apei”.
„Activitatea noastră din teren este un exemplu concret al angajamentului nostru pentru protejarea comunităților și a infrastructurii în fața riscurilor naturale. Administrația Bazinală de Apă Crișuri rămâne un partener de încredere pentru autoritățile locale, iar prin astfel de proiecte, asigurăm protecția localităților riverane în fața fenomenelor meteorologice extreme tot mai des manifestate”, a declarat Pásztor Sándor, directorul ABA Crișuri, potrivit comunicatului.
Anul trecut, echipajele ABA Crișuri și ale autorităților locale din Bihor au făcut reprofilări și decolmatări pe o lungime de 238 km de cursuri de apă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.