URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 04 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2024, 16:35

Jaf în direct: Doi bărbați din Prahova au dat o spargere într-o casă în timp ce făceau live pe Tiktok (VIDEO)

Jaf în direct: Doi bărbați din Prahova au dat o spargere într-o casă în timp ce făceau live pe Tiktok (VIDEO) Foto generic, sursa Canva

Doi bărbaţi din Prahova au fost condamnaţi la închisoare după ce au dat o spargere într-o casă, în timp ce făceau live pe platforma Tiktok.

Conform datelor din dosar consultate de Fanatik.ro,cei  doi veri din Ploieşti, de 29, respectiv 49 de ani, au intrat într-o casă în dimineaţa zilei de 5 iunie 2023 şi au încercat să fure diverse obiecte, inclusiv scule şi o motocoasă.

Sursa citată scrie că cei doi s-ar fi întâlnit în seara precedentă, au băut împreună şi, după ce au pornit transmisia live pe TikTok, din dorinţa de a strânge câţi mai mulţi urmăritori şi a deveni influenceri, au urmat provocarea unuia dintre spectatori care îi îndemna să facă un jaf.

Prahovenii nu au stat pe gânduri prea mult şi au trecut la fapte. Au ales o casă pe care să o jefuiască, au escaladat un gard şi au intrat pe fereastră în locuinţă, în timp ce transmiteau live tot ce se întâmpla. Mai apoi, tot ca răspuns la o provocare, au distrus televizoarele din casă.

"În seara asta suntem şmecheri şi mâine vă demonstrez eu", a spus unul dintre ei în timpul transmisiunii.

Poliţia a fost alertată de unul dintre urmăritori, iar agenţii de la Secţia 4 din Ploieşti au intervenit şi i-au prins pe cei doi în flagrant, în timp ce ieşeau din casă cu bunurile pe care încercau să le fure.

Spărgătorii au mai avut ce povesti la audieri, pentru că poliţiştii au urmărit integral imaginile de pe TikTok şi au aflat cu exactitate cum s-a desfăşurat totul.

Bărbaţii au fost condamnaţi, luan trecută, la 2 ani, respectiv 2 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Ploieşti, pentru pentru furt calificat şi distrugere. De asemenea, ei trebuie să plătească daunele provocate şi cheltuielile de judecată.

Judecătorii au subliniat gravitatea faptelor, notând că inculpaţii "au transmis în timp real imagini din momentul comiterii infracţiunilor, fiindu-le indiferent că ar putea fi depistaţi". Sentinţa este definitivă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON