Serviciul european privind schimbările climatice Copernicus a informat că iulie 2023 a fost cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor de pe Terra și a bătut, cu 0,33°C, recordul anterior, care fusese înregistrat în luna iulie 2019.
Potrivit AFP, citată de Spotmedia.ro, în iulie 2023, lună marcată de canicule şi incendii în întreaga lume, s-a înregistrat o temperatură a aerului cu 0,72°C mai caldă decât media recentă (1991-2020) a lunilor iulie.
De asemenea, după primele şapte luni ale anului, 2023 este, pentru moment, al treilea cel mai cald an înregistrat vreodată.
Pe de altă parte, iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global din istoria măsurătorilor meteo prin prisma temperaturilor înregistrate în apa mărilor şi în aer, potrivit aceluiaşi serviciu Copernicus, finanţat de Uniunea Europeană.
Serviciul european Copernicus şi-a bazat concluziile pe analize generate cu ajutorul computerelor, care au folosit miliarde de date furnizate de sateliţi, nave, avioane şi staţii meteorologice din lumea întreagă.
„Aceste recorduri au consecințe cumplite atât asupra oamenilor, cât și asupra planetei expuse unor evenimente extreme și intense”, a spus Samantha Burgess, director adjunct al Serviciului Copernicus.
sursă grafic: climate.copernicus.eu
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.