După ce toate olimpiadele şcolare cu probe scrise s-au încheiat, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a numărat câştigătorii din judeţ.
În total, 94 de elevi bihoreni s-au clasat pe podium la olimpiade, dintre care 13 pe locul I, 17 pe locul II, 8 pe locul III, iar 56 au primit menţiuni.
Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a explicat joi, într-o conferinţă de presă, că i-a numărat doar pe elevii premiaţi de Ministerul Educaţiei, nu şi pe cei care, la diferite olimpiade, au primit medalii sau menţiuni speciale oferite de diferite societăţi de ştiinţă.
"Din totalul de 94 de premii obţinute, avem 8 calificări în lotul naţional lărgit şi 9 în lotul naţional restrâns, ceea ce înseamnă participări la internaţionale", a declarat Abrudan.
Olimpiadele la care elevii bihoreni au avut rezultate sunt cele de română, lingvistică, limba maghiară ca limbă maternă, matematică, tehnologii, olimpiadele tehnice, religie, biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, istorie, arte vizuale, interpretare muzicală, franceză, germană, limba rromani, limbi romanice, limba slovacă maternă.
Abrudan a precizat că o parte dintre elevii olimpici merg şi la cursurile Centrului de Excelenţă din Bihor.
"Sunt rezultate deosebite, care onorează pe toată lumea. Elevii trebuie felicitaţi, apreciaţi, cadrele didactice deopotrivă pentru măiestria cu care i-au îndrăgostit de discipline şi i-au ghidat spre competiţii. Atât elevii, cât şi profesorii sunt exemple de urmat pentru toţi şi demonstrează că, prin muncă asiduă, învăţământul bihorean poate obţine rezultate deosebite", a mai spus şeful IŞJ Bihor.
Bihorul ar putea să mai adune şi alte premii, pentru că urmează să se desfăşoare olimpiada sportului şcolar. Competiţia de baschet feminin la gimnaziu se va ţine la Oradea.
Lista elevilor care au luat locurile I la olimpiadă şi a celor care s-au calificat la etapele internaţionale:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.