Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situați de Urgență Crișana - Bihor dovedesc ingeniozitate în a-și asigura dotările necesare pentru intervențiile la incendii.
După ce au văzut în țări vestice că salvatorii folosesc containere de mari dimensiuni, pentru a asigura rezerva de apă la incendii, militarii bihorenii și-au făcut propriile containere similare.
„Le-am zărit în intervențiile statelor vestice, Olanda, Germania, Belgia, ne-am documentat și am proiectat acest model. A fost realizat local, cu fondurile CJ Bihor cu bugetul de anul trecut, și am reușit să avem trei containere”, a declarat șeful ISU Bihor, generalul de brigadă Sorin Caba, joi, într-o conferință de presă.
Independent sau de rezervă
Pompierii bihoreni aveau deja în dotare 5 camioane multifuncționale, cu care pot transporta diverse containere de mari dimensiuni. Pe modelul celor văzute în străinătate, ei au proiectat trei containere de transport apă (denumite Abroll), care înmagazinează fiecare 12.000 de litri de apă și care pot fi urcate pe camioanele multifuncționale, cu ajutorul unui sistem hidraulic. Sistemul a fost gândit de angajații ISU Bihor și realizat de o firmă din Oradea.
Fiecare container are un rezervor de apă, o scară fixă de acces, o platformă pe care este amplasată o motopompă puternică și instalația aferentă pentru alimentarea acesteia. „Această motopompă foarte performantă poate să alimenteze imediat acest Abroll. Containerul se alimentează din sursă independentă și, odată ajuns la locul intervenției, asigură alimentarea unei autospeciale care deja intervine, a unei autoscări sau poate acționa independent, cu liniile de furtun care sunt amplasate”, a explicat Caba.
Echipajul de pompieri care ajunge primul la un incendiu este cel care solicită, dacă e cazul, rezerve suplimentare de apă, moment în care la locul indicat se deplasează camionul cu container Abroll.
Necesare la incendiile mari
În condițiile în care o autospecială ISU are o capacitate de cel mult 9.000 de litri de apă, containerul de 12.000 de litri este mai mult decât folositor, în cazul intervențiilor de amploare. De altfel, pompierii bihoreni au folosit deja aceste containere la mai multe incendii, inclusiv la cel care a izbucnit vinerea trecută pe Calea Borșului, la sediul firmelor Cargus și Black Sea.
„În cazul Black Sea, am mobilizat trei astfel de echipamente. Imaginați-vă că unul are 12.000 de litri, iar cea mai mare autospecială pe care o avem este de 9.000 de litri. Trei astfel de containere sunt echivalentul a 5-6 mașini de pompieri”, a precizat șeful ISU Bihor. În plus, presiunea cu care motopompa refulează apa este mai mare decât în cazul unei autospeciale vechi.
De 10 ori mai ieftin
Confecționarea unui asemenea container a costat 50.000 de lei, iar fiecare motopompă a mai avut un cost de 88.000 de lei. „O autospecială de apă și spumă costă de zece ori mai mult”, a menționat Caba, arătând astfel cum, cu bani mult mai puțini, ISU Bihor a reușit să-și asigure o rezervă semnificativă de apă la incendii.
Inițiativa ISU Bihor a fost lăudată de vicepreședintele CJ Bihor, Călin Gal, care a recunoscut că, atunci când comandantul ISU Bihor a făcut această propunere, a stârnit mirare în rândul conducerii instituției. „Aceste containere Abroll au costat undeva la 450.000 de lei, cu pompele și containerele. O investiție care, în condiții normale, dacă n-am fi intervenit rapid, s-ar fi dublat sau triplat”, a spus Gal, referindu-se la prețurile pe care CJ le-ar fi plătit pentru achiziția de autospeciale noi.
Pompierii bihoreni au făcut primul astfel de container anul trecut, iar modelul a fost copiat între timp de militari din alte inspectorate. „Alte județe și-au făcut astfel de remorci, după ce le-au văzut pe ale noastre”, a precizat Sorin Caba.
Triunghiuri de avertizare
Nu este singura inovație făcută de pompierii bihoreni care, inspirându-se tot din Europa Occidentală, și-au făcut la comandă și 32 de triunghiuri (foto jos) menite să avertizeze șoferii că pe carosabil, în fața lor, se desfășoară o intervenție de urgență.
„Un accident pe drumurile publice trebuie semnalizat nu doar prin sistemele de iluminat de pe autospeciale clasice, dar și prin balize și conuri de marcare. Am văzut în studiile pe care le-am făcut în țările occidentale că folosesc un astfel de mijloc pentru a presemnaliza de la distanță un eveniment”, a explicat Caba.
Toate stațiile ISU din Bihor au acum aceste triunghiuri de mari dimensiuni și reflectorizante, care îi atenționează astfel pe conducătorii auto că trebuie să încetinească.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.