URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2022, 07:57

Infernul lui David: Caz șocant la Mădăras! Tânăr cu handicap, agresat timp de doi ani chiar de colegii săi de muncă

Infernul lui David: Caz șocant la Mădăras! Tânăr cu handicap, agresat timp de doi ani chiar de colegii săi de muncă „GLUMEŢII”. David a suferit arsuri de gradul II pe față şi gât (foto stânga) după ce a fost incendiat cu un spray şi o brichetă, iar pe spate poartă urmele ţigărilor care i-au fost stinse pe piele. Doi dintre „glumeţii” identificaţi, Adrian Vingheac (foto sus) şi Sergiu Morong (foto jos), au fost audiaţi deja de procurori
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi influenţarea declaraţiilor. Acestea sunt acuzaţiile pentru care, pe 12 septembrie, Parchetul Salonta a deschis o anchetă ce vizează un caz revoltător de bullying la locul de muncă. 

Victima e un tânăr de 23 ani cu nevoi speciale, care a fost umilit, bătut şi chiar ars de colegi. Iar pentru ca băiatul să nu-i reclame, l-au intimidat şi l-au pus să mintă că s-a rănit singur...

Orfan de mic

David a rămas orfan de mic. Tatăl lui provenea dintr-o casă de copii, mama avea probleme psihice, iar cele două surori mai mari i-au moştenit genele, aşa că, atunci când s-a născut băiatul, părinţii au decis să-l lase în grija statului. La 2 ani a ajuns în plasament, fiind crescut în familia unei asistente maternale din Mădăras. 

Din nefericire, în scurt timp oamenii au descoperit că David are şi el probleme medicale. A fost diagnosticat cu retard şi, în ciuda tratamentelor, are şi în prezent dificultăţi de comunicare şi de învăţare, fiind încadrat în grad de handicap. Mintea i-a rămas în urmă, nu se poate concentra decât cu ajutor. Nici telefonul mobil nu-l ştie folosi, iar orele zilei le poate urmări doar asociindu-le cu lucrurile de zi cu zi. Handicapul nu l-a oprit, însă, să-şi termine minimele studii la o şcoală specială, iar apoi şi să urmeze o şcoală profesională de brutari şi patiseri în Salonta. 

"David a terminat şcoala profesională la 21 de ani. Atunci a ieşit din sistem, dar am hotărât să rămână cu noi, pentru că îl iubim la fel cum şi el ne iubeşte pe noi. De fapt el iubeşte pe toată lumea, e un copil blând şi bun", a povestit BIHOREANULUI asistenta maternală care l-a crescut. 

Oameni fără minte

Tot ea i-a căutat şi găsit un serviciu la brutăria din sat. Voia ca băiatul să socializeze, să se obişnuiască cu un colectiv, nu să rămână izolat. "David nu s-ar fi descurcat cu o navetă, iar patronul brutăriei e un om foarte bun. L-a acceptat aşa cum este, l-a susţinut, l-a ajutat mult, copilul s-a ataşat de el", spune femeia. 

Ghinionul a fost că handicapul băiatului a devenit motiv de batjocură pentru unii dintre colegii săi, care i-au transformat viaţa într-un coşmar. Pentru că era diferit şi nu riposta, băiatul firav şi timid a fost umilit în mai multe rânduri, pus să imite animale, să mimeze gesturi hidoase, era pălmuit peste cap, lovit cu picioarele în fund, înjurat. "Când am aflat de primele incidente, am mers să-i spun patronului. Acesta le-a atras atenţia băieţilor să-l lase în pace. Dar mustrarea era valabilă până ieşeau din brutărie. Afară continuau. Aşa că am fost şi la părinţii celui care a fost mai rău, i-am rugat să îl atenţioneze să termine cu batjocura", spune asistenta maternală. 

Degeaba. Hărţuirea a continuat, iar în această vară chiar s-a amplificat. David se întorcea de la muncă tot mai abătut, refuza să vorbească, să mănânce. "Abia când a venit ars pe faţă, am aflat prin ce umilinţe a trecut", zice femeia. 

"Vrei să vezi"

Incidentul s-a produs într-o după-amiază de vineri, pe 9 septembrie. David era în pauză, în curtea brutăriei, şi l-a văzut pe şoferul firmei, Adrian Vingheac, cu un spray în mână. L-a întrebat dacă e pentru corp sau are altă folosinţă, dacă ustură în caz că ajunge pe piele, iar Vingheac a decis că e momentul să se dea în spectacol. A pulverizat spre David, întâi spre piept, apoi spre faţă, şi concomitent a aprins o brichetă. Flama i-a ars băiatului pielea, de la nas şi până pe gât, cuprinzându-i şi hainele. 

Speriat, tânărul şi-a stins singur flăcările. În loc să-l ajute, Vingheac l-a trimis de unul singur în brutărie, să-şi dea cu smântână pe faţă, "că-i trece". Ca nu cumva să-i creeze probleme, l-a pus să mintă, că s-a ars singur pentru că s-ar fi băgat cu capul în cuptorul de pâine, iar apoi a pozat în binefăcător: s-a dus la farmacie şi i-a cumpărat un spray contra arsurilor.

Familia lui David a aflat a doua zi, când l-au văzut pe băiat tot roşu pe faţă. "Greu ne-a zis adevărul, a plâns, îi era teamă să nu afle patronul, că l-au speriat că va fi dat afară. Tot atunci ne-a spus şi de celelalte incidente, de dinainte, când un alt coleg, Sergiu Morong, şi-a stins ţigările de spatele lui", explică, revoltată, femeia.

În aceeaşi zi, David a fost dus de familie la Urgenţe, la Spitalul Judeţean din Oradea, unde medicii i-au dezinfectat şi tratat rănile, iar duminică, 11 septembrie, şi la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, unde specialiştii au stabilit că leziunile sunt serioase, având nevoie de cel puţin 20 de zile de îngrijiri. 

Anchetă la Parchet

Aşa a ajuns cazul în atenţia procurorilor şi a poliţiştilor din Salonta. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, cercetările s-au pornit pentru trei infracţiuni: lovire sau alte violenţe (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă), vătămare corporală (închisoare de la 2 la 7 ani) şi influenţarea declaraţiilor (închisoare de la 1 la 5 ani). 

În ultimele zile, poliţiştii l-au audiat pe David, pe cei doi agresori, dar şi pe mai mulţi martori, angajaţi ai brutăriei, de unde au ridicat şi înregistrările camerelor de supraveghere. 

Totodată, poliţiştii au solicitat evaluarea psihologică a tânărului, pentru a vedea dacă are nevoie de consiliere, din cauza traumelor suferite la locul de muncă, iar medicilor legişti le-au cerut o completare la raportul iniţial. "Trebuie să ştim dacă leziunile pe care le-a suferit băiatul sunt superficiale ori vor lăsa urme pe toată viaţa. De asemenea, în primul raport nu erau menţionate nici urmele de arsuri de la ţigările care au fost stinse pe spatele lui", spun surse din anchetă. 

... şi de la ITM

În paralel cu ancheta penală, brutăria din Mădăras a intrat şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor. "Tot ce se întâmplă cu un angajat, în timpul activităţii şi în drum spre casă, este considerat incident de muncă. În situaţii de acest gen, agentul economic are obligaţia să ne comunice evenimentul şi se fac verificări pentru a stabili circumstanţele în care s-au produs, cauzele, de ce nu s-au luat măsuri pentru a se evita incidentul, dacă a fost vorba despre un accident de muncă sau nu. E o investigaţie complexă, iar în final se vor dispune măsuri", a explicat şeful ITM Bihor, Marius Rotar. 

Patronul brutăriei, Gheorghe Stana, se fereşte să facă vreo declaraţie despre batjocura la care a fost supus angajatul său. "Sunt anchete pe rol, până nu se termină nu pot să vă spun nimic", a spus Stana BIHOREANULUI

Din nou la muncă

Cert e că David se va întoarce la serviciu, luni, printre aceiaşi colegi care l-au maltratat, pentru că, cel puţin deocamdată, anchetatorii nu au dispus faţă de aceştia nicio restricţie sau interdicţie. Oricum, de când a fost luat la întrebări, Vingheac pare că a conştientizat că "glumele" sale au fost cel puţin exagerate şi ar vrea să-şi împace victima. "Eu am transmis patronului să le spună să nu vină niciunul, pentru că nu vreau să-i văd. Trebuiau doar să se comporte civilizat şi să-l lase să lucreze. Dar şi-au bătut joc de el", spune asistenta maternală. 

Cât despre victima hărţuirilor, în ciuda torturii la care a fost supus, David e bucuros că se întoarce la muncă. O percepe ca pe o terapie, îl face să uite de intoleranţa oamenilor, de răutăţi, de înjurături şi batjocură, de bătăi. "De ce sunt oamenii răi cu mine?", a fost singura întrebare pe care i-a adresat-o asistentei maternale, care a înghiţit, amar, în sec, fără răspuns...


PENALII
"Iertat" pentru şantaj

Cei doi tineri cercetaţi pentru agresarea lui David nu sunt la prima problemă cu legea. Adrian Vingheac, cel care l-a "incendiat" pe David, este anchetat la Parchetul Salonta şi pentru violenţă în familie, după ce luna trecută şi-ar fi bătut soţia, care a ajuns în spital.

Cât despre Sergiu Morong, cel care şi-a stins ţigările de spatele tânărului cu handicap, a fost chiar şi condamnat, după cum a descoperit BIHOREANUL, pentru şantaj şi pornografie infantilă. Faptele datează din 2019, când Morong era încă minor, iar victima era o adolescentă de 15 ani pe care a ameninţat-o că, dacă nu întreţine cu el relaţii sexuale, îi va face publice pe internet fotografii indecente cu ea, "furate" din telefonul fostului ei iubit. Dat pe mâna procurorilor DIICOT Oradea, Morong şi-a recunoscut fapta. A semnat un acord cu procurorii şi a primit o pedeapsă ridicolă: măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, care constă în obligaţia de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune şi de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. Pedeapsa a rămas definitivă în decembrie anul trecut, când a fost avizată şi de Tribunalul Bihor. După cum se vede, n-a fost suficientă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
o gasca de retardati sufleteste
O gasca cu sufletul zbarcit de prosta educatie, reprezentati ai noii generatii de needucati de tip neomarxist! Cum poti batjocori un om si asa necajit de starea lui si sa-i provoci traume suplimetare. daca justitia nu va pedepsi aceste fiinite inumane ... Dumnezeu sa va mustre, canalii jegoase!
Postat 28 Septembrie 2022, 12:08 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON