URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot nu s-au putut dărâma clădirile de pe Avram Iancu și Evreilor Deportați, Primăria încearcă să lărgească străzile, în detrimentul copacilor și al locurilor de parcare. Cel mai nou proiect este transformarea în drum cu două benzi pe sens a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat și Atelierelor...
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Noiembrie 2024, 13:31

Încep lucrările la rețeaua de distribuție a gazelor naturale în Marghita

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Delgaz Grid, compania de distribuție de gaze naturale din cadrul Grupului german E.ON, demarează lucrări de investiţii în Piața Independenței din Marghita.

„Înlocuirea rețelei de distribuţie a gazelor naturale de pe străzile Republicii, Crinului, Înfrățirii și Piața Independenței din municipiul Marghita este inclusă în unul dintre proiectele de investiţii ale companiei Delgaz Grid pentru anul în curs. Prin intermediul acestui proiect vor fi reabilitați circa 2 kilometri din reţeaua de distribuţie zonală, valoarea investiției depășind 350 de mii de lei”, se arată într-o informare transmisă de compania care operează o rețea de gaze naturale, în mai multe județe din țară, inclusiv în Bihor. 

Lucrările au fost programate să demareze miercuri, 6 noiembrie, iar intervalul orar în care se va lucra va fi 8-17. „Pentru a diminua pe cât posibil perturbarea traficului rutier, rugăm respectuos conducătorii auto să nu parcheze autovehiculele în apropierea tronsonului la care se lucrează, la o distanţă mai mică de 100-150 metri de utilajele care se vor afla în zonă”, se mai precizează în comunicat.

Reabilitarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale este necesară pentru menținerea şi îmbunătățirea alimentării cu gaz şi a operării sistemului de distribuţie în condiții de siguranţă, mai transmite Delgaz Grid. 

Cel mai probabil, lucrările vor fi gata în primăvara anului 2025. „Delgaz Grid îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil, în termenele agreate cu autoritățile locale. Dată fiind complexitatea lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuţie, precum și condițiile meteo, estimăm că acestea se vor finaliza, cel mai probabil, în primăvara anului viitor”, se menționează în comunicatul transmis de companie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5669 RON
  • 1 EUR = 4.975 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON