Asociaţia Pro Infrastructură, cea mai activă organizaţie non-profit specializată în monitorizarea proiectelor majore de reţele de transport, a postat vineri pe canalul propriu de YouTube imagini spectaculoase filmate din dronă cu şantierul la viitorul drum de legătură dintre Centura Oradea şi Autostrada A3.
„Constructorul s-a mobilizat exemplar”
După cum se vede din imagini, muncitorii au început săpăturile la viitorul pasaj peste sensul giratoriu şi calea ferată de la ieşirea din Oradea spre Sântandrei, şi avansează destul de rapid către malul Crişului Repede.
În plus, constructorul a realizat cea mai mare parte a lucrărilor de terasare, a început lucrările la podeţele de pe traseu şi este în diferite faze de realizare a piloţilor foraţi care vor susţine viitorul pod peste Crişul Repede în dreptul localităţii Sântion şi viitorul pasaj care va supratraversa în zona localităţii Borş şoseaua şi calea ferată care duce în Ungaria.
"Constructorul s-a mobilizat exemplar. Până la predarea lucrării mai are la dispoziţie un an şi două luni, dar dacă va păstra actualul ritm va termina chiar mai repede", a declarat miercurea trecută pentru BIHOREANUL, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Oradea, Traian Bulzan.
Două luni de „deranj”
După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările la pasajul de şoseaua de centură, punctul de unde începe drumul de legătură cu autostrada au provocat începând de săptămâna trecută ambuteiaje pe inelul ocolitor al oraşului.
Situaţia este cu atât mai deranjantă cu cât traficul auto în oraş este restricţionat de lucrările la viitoarele pasaje subterane din Piaţa Cetăţii şi Piaţa Gojdu iar şoferii au rămas fără alternativă.
Potrivit inginerului Traian Bulzan, lucrările vor afecta traficul cel puţin de-a lungul toamnei.
"Perioada critică va fi în următoarele două luni, până când constructorii vor fora piloţii de la fundaţiile pasajului. După ce va fi ridicată suprastructura construcţiei, vom încerca să revenim la cele două benzi pe sens, chiar dacă una dintre ele va fi mai îngustă", a declarant acesta.
Lucrare de 545,9 milioane lei
Construcţia legăturii cu autostrada, ca o centură extinsă a Oradiei, cu două benzi pe sens, a fost atribuită firmei austriece Strabag pentru suma de 545,9 milioane lei fără TVA.
Termenul de execuţie a celor aproape 19 kilometri de şosea este de 30 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţie.
Începută în Calea Sântandreiului, centura extinsă a Oradiei va înainta pe câmp pentru a traversa Crişul Repede printr-un pod în zona localităţii Sântion.
Drumul, cu două benzi pe sens, va supratraversa şoseaua şi calea ferată care duc spre Ungaria în zona comunei Borş şi se va lega în nodul rutier de la viitoarea autostradă la 2,5 kilometri de graniţă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.