Dezvăluirile BIHOREANULUI s-au adeverit, din nou. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor i-a trimis în judecată pe cei doi patroni ai azilului din Chişirid sub acuza că au uzat de falsuri şi au preluat ilegal apartamentul unei octogenare lăsate în grija lor. Soţii Violeta şi Tudor Dragoş sunt inculpaţi pentru înşelăciune, respectiv participaţie improprie la fals intelectual, şi au averea sub sechestru.
Azil fără decenţă
Cazul a fost prezentat pe larg de BIHOREANUL încă din 2020 şi priveşte modul în care proprietarii căminului "Decenţă pentru bărâni" din Chişirid (comuna Nojorid) au "furat" apartamentul unei bătrâne.
Victima a fost o văduvă în vârstă de 89 de ani, Lenche Cuc, care în decembrie 2019, bolnavă fiind de Alzheimer, a fost internată de o soră de-a sa, Jolan, cu trei ani mai în vârstă, la azilul soţilor Dragoş. Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2020, femeia a murit şi, fără ştirea rudelor, care o vizitau periodic, a fost înmormântată în cimitirul din Chişirid, chiar dacă avea un loc de veci pregătit în Oradea, lângă soţul ei.
Vecinii şi rudele au aflat că Lenche s-a dus în lumea drepţilor abia când nişte străini i-au spart uşa apartamentului. Atunci s-a descoperit că proprietarii azilului au încheiat un contract de întreţinere cu octogenara, în schimbul apartamentului ei, iar după moartea femeii s-au grăbit să-l vândă.
Moştenitorul de drept, Alexandru Zsigmond, fratele din Germania al femeii, a deschis un proces civil, pe care l-a câştigat în iunie anul acesta, Judecătoria Oradea anulând contractul de întreţinere. În paralel, a reclamat escrocheria la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, anchetatorii dispunând, acum, trimiterea în judecată a celor doi soţi.
Prima grijă: locuinţa!
Rechizitoriul, făcut public de procurori la solicitarea BIHOREANULUI, dezvăluie că soţii Dragoş au "furat" apartamentul bătrânei imediat după ce aceasta a fost internată în centru. Concret, pe 3 decembrie 2019, adică a doua zi după ce a fost lăsată în grija azilului şi în condiţiile în care sora ei plătise taxa până la sfârşitul anului, Tudor Dragoş a convins-o pe Lenche Cuc să semneze o procură prin care îl împuternicea ca, în numele ei, să ceară şi să ridice documente care ar avea legătură cu locuinţa.
Procura, spun anchetatorii, nu a fost semnată de femeie, pentru că ea nu putea scrie din cauza bolii, şi a fost autentificată de notarul Ilie Drăgoiu în maşina lui Dragoş, deoarece bătrâna nici nu putea umbla. De faţă au fost cei doi fii ai lui Dragoş, dintre care unul e preot, pe post de martori.
Două zile mai târziu, Tudor Dragoş a şi scos de la OCPI un extras de carte funciară, iar în baza procurii şi un certificat de atestare fiscală din care rezulta că femeia achitase taxele şi impozitele aferente apartamentului. Apoi, soţii Dragoş au cerut asistentei sociale din Primăria Nojorid, Mihaela Nuţas, să facă o anchetă socială, deoarece "au o bunicuţă în centru care avea calitate de beneficiar, dar din cauza vârstei dorea să se dea la ei în întreţinere", după cum a declarat funcţionara în faţa anchetatorilor.
Verificare de formă
Nuţaş a recunoscut, însă, că a găsit-o pe bătrână în azil, nu în casa cuplului, care a explicat acest lucru prin faptul că era ora mesei şi mânca. Însă, apoi, când a cerut să fie condusă în camera bunicuţei, Violeta Dragoş a condus-o tot în azil, într-o încăpere unde se aflau încă trei sau patru bătrâne şi unde Lenche Cuc era întinsă în pat.
Cu toate acestea, asistenta socială a întocmit documentul prin care atesta că ancheta a fost efectuată la domiciliul soţilor Dragoş, "deşi din probele administrate rezulta în afara oricărui dubiu că defuncta a continuat să locuiască în cămin, unde beneficia de îngrijirile personalului din azil".
"Caracter profund infracţional"
Ulterior, soţii Dragoş au întocmit documentele pentru sistarea serviciilor sociale prestate de azil, iar pe 7 ianuarie 2020 au dus-o pe bătrână din nou până în faţa biroului notarului Ilie Drăgoiu, unde, pe bancheta din spate a maşinii, a fost pusă se semneze contractul de întreţinere prin care renunţa la apartament în favoarea lor.
Rudele au continuat să o viziteze pe femeie în azil, observând că, în timp ce la telefon angajaţii susţineau că bătrâna e bine, în realitate slăbea pe zi ce trece şi se plângea permanent de foame.
"Practic, au urmărit să dobândească nuda proprietate asupra imobilului defunctei", arată procurorii, fără să presteze ceva în plus faţă de ceea ce oricum prestau prin asociaţie, faptă care "are un caracter profund infracţional şi echivalează cu reaua lor credinţă, cu intenţia de a înşela o persoană aflată într-o stare de profundă vulnerabilitate, de care inculpaţii au profitat fără scrupule".
Funcţionară suspectă
Potrivit actului de acuzare, procurorii au cercetat-o şi pe o altă funcţionară din Primăria Nojorid, Maria Ionel, acuzată de abuz în serviciu pentru că, în calitate de secretar al comunei şi, ca atare, reprezentant legal al bătrânei internate în azil, a fost cu ea în faţa notarului, atât când l-a împuternicit pe Tudor Dragoş să obţină actele pentru apartament, cât şi apoi, când a semnat contractul de întreţinere. A fost o reprezentare de formă, zic anchetatorii, căci funcţionara nu a verificat dacă bătrâna e conştientă, dacă ştie exact ce semnează, dacă o face de bunăvoie ori forţată.
"Analizând conţinutul Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, nu s-a regăsit vreo prevedere privind implicaţiile asistării, definiţia acestui termen sau alte lămuriri exprese cu privire la activitatea de asistare", se explică, însă, în rechizitoriu, unde se menţionează că, din acest motiv, anchetatorii au dispus clasarea acuzelor faţă de Maria Ionel, pe motiv că "există o cauză justificativă sau de neimputabilitate".
Tot în rechizitoriu se precizează că moştenitorul bătrânei, Alexandru Zsigmond, s-a constituit parte civilă în dosar, împreună cu soţia sa, cu valoarea apartamentului "furat" de soţii Dragoş, motiv pentru care Parchetul Bihor a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra proprietăţilor deţinute de cuplu, până la concurenţa valorii pagubei de 38.000 euro.
Dosarul penal al soţilor Dragoş a fost înregistrat la Judecătoria Oradea, unde se află în camera preliminară.
Nu e un caz singular
Există suspiciuni, însă, că cei doi soţi patroni de azil nu sunt pentru prima oară în situaţia de a pune mâna pe imobile prin înşelăciune. Imediat după ce BIHOREANUL a dezvăluit situaţia scandaloasă reclamată de rudele lui Lenche Cuc, în 2020, o altă orădeancă, Dorina Demian, a relatat ziarului că, în 2016, Violeta şi Tudor Dragoş au încercat să obţină şi moştenirea surorii ei, o femeie cu retard mintal din naştere.
Reclamaţiile făcute de Demian au scos la iveală, la acea vreme, că ani la rând azilul a funcţionat ilegal, fără autorizaţie. Asta în timp ce asistenta socială a Primăriei Nojorid, Mihaela Nuţaş, răspunzătoare de soarta bătrânilor şi a bolnavilor de pe raza comunei, era angajată ca şef serviciu şi la azil!
De asemenea, recent, BIHOREANUL a mai relatat cazul unui orădean, Crişan Mărcuţiu, care abia după moartea tatălui său a aflat că averea acestuia a ajuns la soţii Dragoş, în urma unui testament autentificat la acelaşi notar, Ilie Drăgoiu. O simplă coincidenţă, desigur...
"În cazul casei luate tatălui meu, eu nu am făcut plângere penală, pentru că răspunderea pentru falsuri era deja prescrisă. Vreau, însă, să se ştie până unde merge lăcomia. Oamenii să afle că soţii Dragoş asta urmăresc: casele bătrânilor"
Crişan Mărcuţiu
FRICĂ DE DUMNEZEU
Nu ne alungaţi clienţii!
În urma controalelor declanşate după dezvăluirile despre "azilele groazei" din Ilfov, azilul "Decenţă pentru Bătrâni" a fost amendat, în total, cu 50.000 lei. DSVSA Bihor a "taxat" cu 30.000 lei lipsa actelor de provenienţă a alimentelor, Protecţia Consumatorilor cu 10.000 lei păstrarea lor necorespunzătoare, iar AJPIS cu 10.000 lei lipsa contractelor de asistenţă pentru 2 dintre cei 19 rezidenţi.
Violeta Dragoş s-a plâns BIHOREANULUI că atât mediatizarea acestui aspect, cât şi a cazurilor despre bătrânii peste ale căror case ea şi soţul ei au vrut să se înstăpânească au dăunat imaginii asociaţiei şi azilului. "Dacă tot apar articole din astea în presă, oamenii o să ne ocolească. Deja se simte că nu mai vin la noi ca înainte", a spus femeia, respingând toate acuzaţiile aduse, cu argumentul suprem că "suntem oameni cu frica lui Dumnezeu!".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.