URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bihorul nu stă grozav cu conectivitatea. Autostrada zace în nelucrare de 20 de ani și, deși tronsoanele din județ sunt licitate și atribuite, încă nu s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pentru că Guvernul nu mai are nicio lețcaie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Octombrie 2024, 17:31

Ghișeul din Oradea pentru certificatele de cazier judiciar se mută. Vezi unde și de ce!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând cu data de 28 octombrie 2024, ghișeul de primire a cererilor și de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de integritate comportamentală va funcţiona la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor din Parcul Traian. 

Mutarea este una temporară şi a intervenit pe fondul unor lucrări de renovare, care vor fi efectuate la clădirea din strada Dunărea unde funcționează, în mod obișnuit, ghișeul. "Sunt lucrări de reparaţii interioare care vor dura câteva săptămâni", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar-şef Alina Fărcuţa.

Programul cu publicul la sediul temporar va rămâne neschimbat, adică în intervalul orar 08.30 - 15.30 (în zilele de luni, marţi, miercuri), între 08.30 - 17.00 (joi) şi în intervalul orar 08.30 - 13.30 (vineri).

Rămân neschimbate şi numerele de telefon la care cetățenii pot apela pentru informații referitoare la eliberarea certificatului de cazier judiciar: 0259/403.035 sau 0259/403.249.

"La finalizarea lucrărilor de renovare, activitatea va reveni în clădirea de pe strada Dunărea, fapt ce va fi anunțat public, în timp util", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.606 RON
  • 1 EUR = 4.9733 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON