Aproximativ 120 de suporteri ai AUR au umplut, sâmbătă, sala de conferințe a unui hotel din Oradea, unde unul dintre vicepreședinții partidului a susținut o „conferință” pe teme economice cu titlul „Economia de AUR a României”, care va fi performantă, firește, după ce acest partid va prelua conducerea țării.
Atipicul șef al formațiunii, George Simion, le-a cerut oamenilor să-i pună partidul pe primul loc la alegerile de anul viitor, dar i-a și avertizat să nu vină apoi să-i ceară unul sau altul să-i punem fata „la Ape, Transgaz sau Vămi” în schimbul susținerii.
Economia, după „teologie”
Veniți din diferite colțuri ale județului să se întâlnească cu George Simion, oamenii s-au adunat cu o jumătate de oră înainte să înceapă evenimentul. Simpatizanții au așteptat liniștiți în hol până când organizatorii le-au indicat că pot urca la ultimul etaj al clădirii cu lifturile, ba chiar s-au încolonat disciplinați pentru a le lua în grupuri mici. „E bun vibe-ul”, s-a bucurat un fan AUR mai tânăr, în timp ce alții discutau despre preocupările obișnuite de sezon: „Oare o să plouă, că nu am apucat să stropesc pomii?”.
La fel de „cuminți” au așteptat apoi să ajungă „vedetele” partidului, în frunte cu președintele George Simion, care și-au făcut apariția în sală cu o întârziere de aproape o jumătate de oră. Abia când acesta a ajuns „la prezidiu”, au aflat, de la o tânără cu un microfon în mână, cine conduce AUR în Bihor: Diana Noane, 30 de ani.
Pentru că n-a fost aleasă, nu e președinte, ci doar „coordonator”, iar BIHOREANUL a aflat, chiar de la ea, că este angajată a partidului și înainte a fost „consultant în vânzări”. Celălalt responsabil e un vicepreședinte „pe organizare”: Ciprian Blejan, în urmă cu câțiva ani președinte ALDE Bihor. „E singurul partid care vrea să schimbe ceva”, s-a justificat acesta, râzând, reporterului.
Cei doi au luat loc la masa de frunte alături de președintele partidului, George Simion, întâmpinat cu aplauze, și de „conferențiar”, vicepreședintele Marius Lulea. Promisele discuții au început, însă, doar după ce un preot anume adus a zis un „Tatăl Nostru” și a rostit o binecuvântare, iar apoi asistența a intonat Imnul României, condusă de la microfon de un membru de partid „cu voce”, care și-a ținut mâna la inimă până la ultimul acord.
„Să mergem la guvernare și să punem președinte”
De profesie inginer constructor, susținătorul conferinței economice a mărturisit că este tatăl a cinci copii, „cea mai mare realizare”, și s-a prezentat drept antreprenor. În expozeul care a durat aproape o oră, Marius Lulea a înșirat problemele economice ale României, cauzate de „cele două partide care au condus țara”, adică PSD și PNL (aliatul de serviciu al acestora, UDMR, fiind complet ignorat), și a trasat obiectivele AUR după ce partidul va prelua guvernarea, în urma alegerilor de anul viitor.
Despre politicienii celor două partide, Lulea a spus că „nici nu arată ca niște români, ci ca niște agenți de vânzări, niște agenți de vânzări care ne-au vândut pe noi”, pentru că au alungat românii din țară, așa încât „în prezent mai mulți români lucrează în afara țării decât în România”. În schimb, a promis el, AUR va face „ca fiecare român să aibă ce îi trebuie”.
„România este astăzi în faliment”, a spus Lulea, arătând că se cheltuie mai mult decât se produce, „avem un aparat de stat mult prea mare, până nu se reduce nu putem face nimic, pentru că banii trebuie duși din zona publică pentru susținerea economiei reale”, iar „economie reală se poate face doar dacă vom construi autostrăzi”, astfel că AUR va subția instituțiile, le va debirocratiza și digitaliza. De asemenea, „trebuie să începem să producem din nou”, dând ca exemplu necesitatea revitalizării agriculturii și industriei alimentare, dar și a refacerii industriei siderurgice.
Toate, a transmis el, vor fi puse în aplicare de AUR dacă ajunge la putere. „Dacă ajungem la 50% prezență la vot, PSD și PNL nu vor mai putea să-și facă majoritate. Scopul nostru în 2024 este să mergem la guvernare și să punem președintele țării”.
„Oameni de AUR”
Dacă aplauzele pentru vicepreședintele Lulea au fost mai degrabă de complezență, cele pentru George Simion, care a vorbit după, au fost mult mai vii, mai ales că acesta și-a măgulit din start auditoriul, declarându-se „impresionat” de numărul celor veniți să-l vadă. „Bine v-am găsit, oameni de AUR din Bihor! Mă bucur că și în Bihor interesul pentru viitorul de aur al țării este atât de mare”, a spus el.
Ca de obicei când are microfonul, Simion „s-a legat” de scandalurile la modă, de la viitoarea desființare a slujbelor de casieri de la Auchan („m-am luat de ei pentru că au luat o măsură batjocoritoare față de români”) până la defrișările comise de austriecii de la Schweighoffer ori Kronospan (zicând că este inadmisibil „să exportăm buștean și să aducem mobilă la Ikea făcută cu lemn românesc”).
Simion a spus că „nu vrem să alungăm multinaționalele din România, vrem să vină să facă afaceri aici corect, să plătească angajații corect, să plătească impozitele corect, nu să externalizeze (n.r. – profiturile) și să lase în spate cancer și praf”, promițând că, pentru a preveni înstrăinarea profiturilor făcute în țară, AUR le va pune un impozit de 1% din cifra de afaceri.
Impozite mai mici pentru români
Liderul AUR a promis că în schimb o să reducă impozitele pe muncă, dar și că va „disciplina instituțiile de control care „năvălesc” asupra micilor firme românești, dând ca exemplu de „persecutare” a acestora controalele făcute în primăvara anului trecut la benzinăria din Beiuș care a provocat scumpirea carburanților în întreaga țară, fără a o numi și încurcând lucrurile.
„Asupra agenților economici români trebuie oprită supraimpozitarea, controalele excesive, instituțiile de control nu știu decât să vină să controleze în haită, de exemplu benzinăriile românești din Bihor au fost închise 30 de zile, asta era problema, nu creșterile de prețuri de către Rompetrol”, a spus el, referindu-se de fapt la benzinăriile Desira, patronate de un consilier local independent din Beiuș, amendate anul trecut și cu activitatea supendată provizoriu pentru că, după ce au primit carburanți la prețuri majorate de la compania maghiară MOL, i-a revândut la prețuri peste cele declarate în acte.
Pe de altă parte, este de precizat că la fel ca vicele Lulea, și Simion s-a ferit să spună concret la ce nivel vor fi reduse impozitele, după cum nu a spus nici câte concedieri vor fi făcute în instituțiile de stat, ci doar a zis că „trebuie să tăiem din oamenii care nu muncesc”.
„În AUR vii să dai pentru țară”
George Simion s-a declarat încrezător că AUR va câștiga alegerile de anul viitor, afirmând că „suntem singura forță care poate guverna și reconstrui România”, dar pentru asta a cerut ajutorul simpatizanților, spunându-le că „avem nevoie de fiecare român, care ne poate pune la alegeri pe primul loc în preferințele românilor. Cred că la următoarele alegeri vom fi prima forță politică”.
Pe de altă parte, președintele AUR și-a asigurat susținătorii că nu va accepta favoritisme odată ajuns la conducerea țării, zicându-le că în schimbul voturilor n-o să le pună apropiații prin funcții: „Eu vă spun: în AUR vii să dai pentru țară, nu vii să iei pentru tine. Așa că să nu vă mirați, în momentul când vom conduce România, că o să vă spun că dacă ați stat cu mine în frig sau ați fost cu mine anul trecut la Marghita, nu ați fost ca să îmi spuneți că aveți o fată pe care s-o punem la Ape, Transgaz, la Vămi”...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.