URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iulie 2024, 08:01

Garcea-Tarcea: Un polițist local din Bihor conduce „sub acoperire” o firmă de transporturi care prestează la negru

Garcea-Tarcea: Un polițist local din Bihor conduce „sub acoperire” o firmă de transporturi care prestează la negru „CAMIOANELE, MY LIFE”. Agent la Poliția Locală Oșorhei din 2017, Dan Tarcea (foto) se mândrește cu jobul său, postându-și pe Facebook poze cu el în uniformă. Pe TikTok, însă, își arată și cealaltă pasiune, cu hashtag-ul „#mylife” (viața mea): mașinile și camioanele pe care le aduce din străinătate pentru a le revinde
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când nu poartă uniforma de polițist local în Oșorhei, Dan Tarcea spune că-și ajută părinții, ba cu muncile agrare, ba cu o firmă de transport a cărei proprietară este mama sa.

În realitate, susține un fost angajat al firmei, polițistul este el însuși afacerist, din categoria celor țepari, care nu-și plătesc oamenii. Acuzația a confirmat-o inclusiv ITM Bihor, chiar dacă polițistul neagă că ar fi businessman sub acoperire...

Anunț pe OLX 

De meserie șofer profesionist, Florian Bala (foto) nici nu bănuia, în primăvara anului 2023, când s-a angajat la firma GLD Tarcea Logistic SRL, câte bătăi de cap va avea. „Rămăsesem fără loc de muncă și am găsit un anunț de angajare pe OLX pentru șoferi pe camion. Am sunat, mi-a răspuns un bărbat, m-am întâlnit cu el, mi-a zis că are un camion cu care transportă piatră pe șantiere din Bihor. Am bătut palma și m-a angajat”, povestește șoferul.

Salariul pentru care s-au înțeles a fost cel minim pe economie, dar angajatul, trecut de 50 de ani, s-a bucurat că măcar își găsește un job cu program fix, de 8 ore, căci avea rate de plătit la bancă. „La vârsta mea, ce să mai aștept?”, zice el. 

Cel care a dat anunțul și a răspuns la telefonul de contact, Dan Tarcea, i-a spus că este polițist local în Oșorhei, ceea ce pentru Bala a fost un motiv în plus să creadă că nu va avea probleme la noul loc de muncă. Un „om al legii” n-ar trebui să comită ilegalități...

Chemat la muncă în concediu

Rapid, însă, șoferul a bănuit că patronul lui nu e chiar ușă de biserică. „Transportam balastru de la Poieni, județul Cluj, la șantierele de pe Calea Borșului sau din Sântandrei, dar n-aveam voie să intru în Oșorhei pe DN1, că acolo este cameră de rovinietă, ci trebuia să merg pe drumul comunal dintre Ineu și Fughiu. Acolo este restricție la camioane, dar niciodată nu m-a oprit Poliția Locală Oșorhei, că doar știa toată lumea că-i bascula lui Tarcea. Are același număr de înmatriculare, GLD, și la mașina mică, și la camion”, susține Bala. 

Șoferul zice că adesea încărcătura de piatră sau nisip era peste limita admisă de 40 de tone, dar nici pentru asta nu l-a luat nimeni la întrebări. Nici el n-a comentat, mulțumit că în ziua de salariu Tarcea îi dădea banii în numerar.
Problemele au apărut după un an, când s-a îmbolnăvit și a intrat în concediu medical. „Am răcit, nu m-am tratat, am mers la muncă și s-a agravat. Pe 9 martie am fost la spital și m-au internat cu pneumonie și cu probleme la inimă”, povestește bărbatul. După 8 zile de spitalizare, a intrat în concediu medical pentru două luni. 

După o lună, patronul l-a sunat. „Dani m-a chemat la serviciu, că n-are cu cine lucra. I-am zis că nu pot, că-s încă bolnav, ceea ce l-a enervat”, zice Bala. 

Te caut eu!

Abia în mai, șoferul s-a însănătoșit și și-a anunțat patronul că este apt de muncă, întrebându-l de unde să ia camionul. Niciodată nu fusese la sediul firmei, care este la casa părintească a lui Tarcea din Borod, ci polițistul i-a indicat unde este camionul și unde să-l lase la finalizarea transporturilor, adesea chiar în parcarea Primăriei Oșorhei. „L-am sunat pe Dani și a vorbit urât cu mine. A zis că o să mă cheme el când are să-mi dea de lucru, nu când vreau eu, că l-am lăsat când îi era greu”. 

Descumpănit, șoferul a așteptat, dar n-a mai fost căutat. Și nici plătit! „L-am sunat, l-am căutat la muncă, degeaba. Ultima oară când ne-am întâlnit, a venit cu un avocat și a zis să nu-l mai caut. Păi, cum să nu-l caut, dacă eram angajatul lui și muream de foame?”, zice Bala, care n-a primit o explicație de ce nu i-a fost măcar desfăcut contractul de muncă, ca să intre în șomaj.

„Să-mi dea banii”

Convins că nu avea altă soluție, în aceeași lună, mai, șoferul și-a reclamat angajatorul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, care în urma unui control a confirmat că nu mai fusese plătit de la revenirea din concediul medical, deși era salariat inclusiv la momentul verificărilor. Drept urmare, ITM a obligat firma GLD Tarcea Logistic SRL să achite lefurile restante, ba și trei sâmbete lucrate de Bala în vara anului 2023, pentru care nu fusese remunerat suplimentar, conform Codului Muncii. 

„Nu știu despre ce sumă este vorba, că nici nu mai știu cu ce salariu eram încadrat, n-am primit niciodată actele. Dar, oricâți ar fi, să mi-i dea, că sunt banii mei”, zice Bala. 

De dragul mamei

Contactat de BIHOREANUL, Dan Tarcea s-a arătat enervat auzind acuzațiile. Inițial, a pretins că nu știe nimic despre GLD Tarcea Logistic SRL, ba nu a recunoscut nici că lucrează la Poliția Locală Oșorhei și a refuzat o întâlnire cu reporterul, motivând că locuiește la 64 de kilometri distanță de Oradea și nu are cine... să-i plătească combustibilul. 

A doua zi, mai calm, a susținut că irascibilitatea lui a fost cauzată de caniculă și s-a arătat dispus să răspundă oricărei întrebări. A negat, însă, vehement că el ar conduce firma de transport, știind că legea îi interzice asta, câtă vreme lucrează pentru o instituție publică. „N-am nicio legătură cu firma. În timpul liber, îmi ajut uneori mama să mai rezolve una, alta pentru firmă. Poate să îmi spună cineva ca în timpul liber să nu-mi ajut părinții?”. 

Ajutorul, spune el, a constatat inclusiv în postarea anunțului de recrutare pe internet, „pentru că mama nu se pricepe la OLX”, și și-a dat telefonul pentru contact fiindcă al lui era contul de utilizator al platformei. „E cu adresa mea de mail, era normal să fie și numărul meu”. De ce, în continuare, tot el a păstrat legătura cu angajatul? Tarcea are alt răspuns lacrimogen: „Ca să nu-și bată joc de părinții mei și de munca lor”. În final, a recunoscut că până și la ITM a reprezentat firma mamei, susținând că pentru asta a avut o împuternicire. 

Fiul supărat

Tarcea susține că n-a avut nicio legătură cu transporturile, nici n-a stabilit vreodată traseele, negând că ar fi „protejat” de colegii din Poliția Locală Oșorhei.

În schimb, susține că vorbea des cu Bala și pentru că l-a mai ajutat în chestiuni personale, cum ar fi că i-a împrumutat autoturismul său personal, când șoferul a avut nevoie. „Am vrut să-l ajut, omenește, dar el și-a bătut joc de mine. A dus țigani cu mașina mea la Târgu Mureș și pe mine m-a mințit că nu merge decât prin jurul Oradiei”, s-a plâns polițistul. 

El susține, de asemenea, că Bala n-a fost un model nici ca angajat, pentru că „făcea ce voia, când voia”. De ce n-a fost concediat, nu știe: „Acum i s-a desfăcut contractul de muncă, este în preaviz, din câte știu”.

Tarcea a garantat că angajatul și-a primit salariile restante, ce-i drept, după controlul ITM. „Minte când spune că n-a primit banii, i s-au virat toți. Dar pentru că nu se potolește, o să contactez un avocat și o să văd ce este de făcut”, spune polițistul. Amenințător și hotărât, ca orice fiu care apără „afacerile mamei”...


POLIȚIST MODEL
Cu bascula la Primărie

Afacerea familiei Tarcea este cunoscută în Primăria Oșorhei, instituția în subordinea căreia se află Poliția Locală a comunei. „Domnul Tarcea lucrează de mai mulți ani la noi, dinainte să fiu eu primar, dar n-am avut niciodată probleme cu dânsul. Știu că familia lui are o firmă de transport, m-a rugat uneori să-l las să parcheze camionul în parcarea Primăriei, dar atât”, spune Ioan Gligor (foto), primarul comunei Oșorhei. 

Edilul susține, în schimb, că n-a auzit vreodată că utilajul GLD Tarcea Logistic SRL ar fi „ocrotit” de controale pe drumurile din comună. „Nu cred că este așa, chiar se fac controale și se dau multe amenzi”, zice el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
mirarea e..
mirarea e ca in prostia ce o are nu a stiut sa lucresze in ascuns, crede cineva ca este singurul cu afaceri personale?
Postat 25 Iulie 2024, 12:18 de scortosul
Asta explica multe
Pai normal atunci ca omul nu raspunde la telefon cand sunam la Politia Locala Osorhei pentru el e ocupat cu afacerile lui. O demisie ar fi un gest normal. Primarul Gligor de ce incurajeaza acest comportament? Bihoreanul, poate ar trebui sa-i cereti si parerea domnului Bolojan, el stie ce specimene are in spatele lui?
Postat 25 Iulie 2024, 12:15 de IrinaLoghin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON