URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
28 Iunie 2024, 20:08

Gala Burselor şi Rezidenţelor FAMILIA: Sâmbătă, 6 iulie, ora 17.00, Sinagoga Neologă Sion

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Revista de cultură FAMILIA, împreună cu Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage şi Asociaţia Forumul Bihorean, vă invită la Gala Burselor şi Rezidenţelor FAMILIA.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 17.00, la Sinagoga Neologă Sion din Oradea.

Cu această ocazie, vom sărbători debutul primei ediţii a programului de burse şi rezidenţe de creaţie literară iniţiat de revista "Familia" cu sprijinul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea, al Consiliului Judeţean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage şi al Asociaţiei Forumul Bihorean.

Anunţate la 1 mai anul acesta, Bursele şi rezidenţele de creaţie literară FAMILIA se numără printre foarte puţinele programe de acest fel disponibile la noi în ţară şi, tocmai de aceea, răspund unei nevoi reale şi vin să încurajeze o stare de normalitate a ecosistemului cultural prezentă deja la nivel de tradiţie în occidentul european. Perioada de înscriere a fost 13 mai – 13 iunie, la încheierea căreia redacţia a primit nu mai puţin de 162 de proiecte la cele trei categorii anunţate (proză, poezie şi literatură pentru copii). 

Juriul compus din membrii redacţiei FAMILIA – Mircea Pricăjan, Mihók Tamás şi Miron Beteg – a avut la dispoziţie două săptămâni pentru a citi scrisorile de intenţie şi eşantioanele trimise de autori. Astfel, fiecare jurat a stabilit câte o listă scurtă, din 5 poziţii, pentru fiecare categorie în parte. În urma confruntării clasamentelor individuale au fost desemnaţi drept câştigători Iulian Bocai (proză), Anastasia Gavrilovici (poezie) şi Adina Popescu (literatură pentru copii).

Câştigătorii Burselor şi rezidenţelor de creaţie literară FAMILIA primesc câte o bursă în valoare de 1200 de euro şi beneficiază de o rezidenţă de creaţie la Oradea, în cuantum total de 1000 de euro (500 masă şi 500 cazare). Rezidenţa se desfăşoară pe durata a trei săptămâni, fiecare câştigător având posibilitatea de a alege intervalul dorit între 15 iulie şi 8 septembrie a.c.

Cu ocazia Galei Burselor şi Rezidenţelor FAMILIA, publicul îi va putea întâlni pe cei trei câştigători. Lor li se vor alătura trei invitaţi cu totul speciali. Este vorba despre Florin Iaru, poet şi prozator marcant, dar şi un pionier al formării noilor scriitori prin intermediul cursurilor de creative writing pe care le susţine de peste zece ani fie singur, fie împreună cu scriitorul Marius Chivu; Radu Vancu, poet, prozator, diarist, eseist, poate cea mai complexă personalitate literară a generaţiei sale; şi Alex Moldovan, cel mai îndrăgit scriitor de literatură pentru copii, autorul seriei "Olguţa", citită pînă acum de sute de mii de elevi.

Vă aşteptăm la acest eveniment deosebit să-i cunoaşteţi pe câştigători, să aflaţi la ce proiecte vor lucra pe timpul rezidenţei orădene, să asistaţi la o scurtă dezbatere cu invitaţii pe tema importanţei burselor şi rezidenţelor de creaţie, să intrăm în dialog deschis chiar în mijlocul comunităţii care face posibil acest program.


Despre BRF

Bursele şi rezidenţele de creaţie literară FAMILIA sunt organizate în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Visit Oradea, Oradea Heritage şi Asociaţia Forumul Bihorean. Bursele şi rezidenţele de creaţie literară FAMILIA, ediţia I, 2024, se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul general al Burselor şi rezidenţelor de creaţie literară FAMILIA, care poate fi consultat AICI.

Parteneri media: Bihoreanul, Jurnal bihorean/Bihon.ro, Crişana
Partener cultural: Librăria Humanitas Oradea

Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/share/zRxrxHj9Bk4KSdCA/


Despre câştigătorii BRF #1:

Iulian Bocai (n. 1986) Scriitor și cercetător, cu un doctorat summa cum laude în filologie la Universitatea București. A scris două romane, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018, Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Primului Roman Chambéry, Franța) și Constantin (2019, Premiul Tânărul Scriitor), și o istorie intelectuală a instituționalizării studiului literar în Europa, Filologii (2020, Premiul ALGCR pentru teorie și Premiul Alexandru Piru al Muzeului Național al Literaturii). Tot la Tracus Arte i-a apărut, în 2023, Eseuri.

Anstasia Gavrilovici (n. 1995) este poetă și traducătoare. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A colaborat cu diferite publicații din țară și a tradus cărți din engleză, franceză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal, literatură pentru copii). A debutat cu volumul Industria liniștirii adulților (Casa de Editură Max Blecher, 2019, 2021), pentru care a primit mai multe premii, printre care și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut. Poemele ei au fost traduse în peste 10 limbi, printre care și engleză, italiană, suedeză, turcă și maghiară, iar în 2023 va apărea traducerea în limba sârbă a cărții ei de debut, la editura Akademska knjiga din Novi Sad. Locuiește în București, unde este redactor al revistei „Poesis internațional”, traduce și urmează studii doctorale în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București.

Adina Popescu (n. 1978) a absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche. Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar și alte povești, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar și un Manual de șpagă în cadrul campaniei „Nu da șpagă“ (2001). În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moșilor, o carte inițial destinată adulților, dar în ea s-au regăsit și copiii dornici să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii 1980. A urma, în aceeași linie, volumul Vine vacanța cu trenul din Franța (Young Art, 2022). Trilogia fantastică O istorie secretă a Țării Vampirilor a câștigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creație literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, bicicliști, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la granița cu ficțiunea. Adina Popescu este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015, care adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON