URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Decembrie 2023, 19:41

„Friendship Series”: La Oradea s-a lansat primul circuit româno-maghiar de triatlon

„Friendship Series”: La Oradea s-a lansat primul circuit româno-maghiar de triatlon sursa foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii federaţiilor de triatlon din România şi Ungaria s-au întâlnit vineri la Oradea, unde au lansat primul circuit de triatlon româno-maghiar „Friendship Series”, al cărui obiectiv principal este crearea unui exemplu bazat pe fairplay și prietenie în lumea sportivă europeană.

Proiectul a fost anunțat într-o conferință de presă la care au participat liderii Federației Române de Triatlon, ai Federației Maghiare de Triatlon, dar și reprezentanții X-MAN ROMÂNIA. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţii municipalităţii orădene, viceprimarul Antonia Nica şi directorul APTOR, Alexandru Chira.

„Sportul reușește întotdeauna să facă un lucru remarcabil: să aducă oamenii împreună, iar unul din lucrurile cele mai importante pe care le-am învățat din sport este competitivitatea sănătoasă, fairplay-ul. Dacă și în celelalte domenii din viața noastră lucrurile s-ar petrece ca pe terenul de sport, lumea ar fi un loc mai bun. Fie ca acest proiect să devină un parteneriat pe termen lung, care să aducă oamenii împreună, sub semnul sportului, și fie un motiv de bucurie și de împlinire pentru fiecare atlet participant și pentru admiratorii acestui tip de competiție”, a spus viceprimarul Antonia Nica.

Model de diplomaţie în sport

Conducătorul federaţiei maghiare, Gabor Kindl, a ţinut să precizeze că proiectul reprezintă un model de diplomaţie în sport şi nu priveşte doar competiţiile sportive. „Ideea de bază, mesajul este unul de diplomaţie, pentru că vedeţi, aici sunt două ţări care sunt prietene şi de-a lungul acestei prietenii se organizează ceva. Cred că în condiţiile în care situaţia internaţională este aşa cum este, cu războaie, ce vedem în jurul nostru este un mesaj foarte, foarte important. Pe lângă mesajul pe care îl avem, că avem această prietenie şi avem un interes comun, ne străduim să avem şi o colaborare profesională foarte serioasă, de exemplu, formarea şi delegarea arbitrilor şi vreau să menţionez că acest serviciu este extrem de important pentru ca aceste competiţii ale noastre să fie atractive pentru sportivi”, a menţionat preşedintele Federaţiei Maghiare de Triatlon.

Lansarea circuitului de triatlon româno-maghiar „Friendship Series” urmărește dezvoltarea comunității de triatlon din România și Ungaria, iar ulterior extinderea către alte țări din regiune, dar și stimularea participării sportivilor maghiari la competițiile din România și viceversa, întărind astfel competitivitatea și schimburile de experiență.

„Pe lângă celelalte obiective ale proiectului nostru, dezvoltarea competiţiilor de triatlon este crucială şi, pentru început, vor fi cinci competiţii din Ungaria şi cinci competiţii din România, cele mai importante cinci competiţii din cele două ţări. Mai departe, ne dorim să extindem acest proiect către Europa de Est şi către Balcani, asta este ambiţia noastră. Am speranţa să ne întâlnim aici peste cinci ani, alături de încă 10 sau 12 ţări şi cu o comunitate foarte mare care participă transfrontalier la competiţii”, a declarat Vlad Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon.

Câte cinci concursuri în cele două ţări

Pentru anul 2024, proiectul comun al celor două federaţii prevede susţinerea a cinci competiţii în România şi alte cinci în Ungaria. Etapele circuitului din România sunt: Arbos X-Man România de la Oradea, Timişoara Triatlon, Transilvania Multisport Festival de la Târgu Mureş, Transfier de la lacul Vidraru şi H3RO Mamaia.

În Ungaria se vor ține Keszthely Triatlon, Mogyi Triatlonverseny de la Baja, Old Lake Man de la Tata, ExtremeMan Nagyatad şi Balatonman de la Balatonfuzfo.

Prima etapă din circuitul româno-maghiar „Friendship Series” va avea loc la Oradea, pe data de 8 iunie 2024, Arbos X-Man România, competiţie deja de mare anvergură, care a fost şi premiată de Federaţia Română de Triatlon în anul 2022 cu titlul de cel mai bun concurs.

Competitori și turiști

Conform reprezentanţilor celor două federaţii, astfel de competiţii pot aduce şi beneficii economice oraşelor sau comunităţilor unde se desfăşoară, întrucât vor veni mulţi participanţi din mai multe ţări, care vor avea nevoie de trei nopţi de cazare, vor utiliza diferite servicii conexe, precum transport, restaurante, şi vor vizita obiectivele turistice istorice/culturale.

„Participanţii la competiţii sunt şi turişti consumatori, care vor deveni ambasadori de imagine ai oraşului. De exemplu, în 2023, dintre cei peste 400 de sportivi prezenţi la X-MAN România, aproape 100 au venit din alte ţări, precum Ungaria, Serbia, Croaţia, Belgia, Grecia, Italia, Republica Moldova, Polonia şi Franţa, iar totalul vizitatorilor, pentru că ei eu venit însoţiţi, au fost de 1 200 de persoane”, au mai transmis organizatorii proiectului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.564 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON