Un grup de traficanți de droguri de tip canabis, 2-MMC și 3-CMC au fost „vizitați” de polițiștii și procurorii din Oradea, 5 persoane fiind reținute, dintre care 3 arestate pentru 30 de zile. Procurorii spun că aceștia ar fi cumpărat, depozitat și vândut mai departe droguri de risc și de mare risc către consumatori din Bihor.
„La data de 03.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a 5 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a transmis luni DIICOT.
Cercetările arată că, în perioada noiembrie 2023 - ianuarie 2024, „inculpații au procurat, depozitat și comercializat droguri de risc, de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv către consumatori de pe raza județului Bihor încasând sume cuprinse între de 100-150 lei gramul”, conform aceluiași comunicat.
Mai mult, anchetatorii au descoperit că aceștia „au vândut altor dealeri, la prețuri mai mici, astfel de substanțe, obținând în schimb sume de bani necesare procurării altor cantități de droguri pentru comercializare”.
Potrivit unei informări trimise atât de DIICOT, cât și de Poliția Bihor, au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară fiind identificate și ridicate cantităţile de „400 grame canabis (drog de risc), aproximativ 350 grame pulbere cristalizată conținând 2-MMC (substanță psihoactivă) şi 3-CMC (drog de mare risc), cântare de mare precizie, grindere, precum şi alte mijloace de probă”.
Duminică, 4 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a trei dintre inculpați și măsura controlului judiciar față de alți doi. Procurorii DIICOT Oradea au formulat contestație împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.
După cum a aflat BIHOREANUL, dintre cei trei traficanţi de droguri arestaţi preventiv, doi sunt din Oradea, Alexandru Cupaş şi Roberto David, în timp ce al treilea, Iulian Caciora, este din Oşorhei.
Instanţa i-a plasat sub control judicar pe orădenii Radu Caba şi Florian Costea, zis Kobra. Acesta din urmă este multirecidivist, având condamnări pentru trafic de minore şi trafic de persoane, act sexual cu minori, pornografie infantilă, abuz de încredere, iar în prezent e judecat şi pentru înşelăciune.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.