URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Decembrie 2023, 11:40

Fostul şef al DNA Oradea, procurorul Ciprian Man, se transferă la Parchetul Militar

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut publică lista procurorilor care se transferă la parchetele militare, iar unul dintre ei este Ciprian Man, fostul şef al DNA Oradea, acum procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procurorul Ciprian Man va activa la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, începând cu 15 ianuarie, se precizează în hotărâre.

Potrivit legii, transferul unui procuror de la un parchet civil la un parchet militar se face printr-o procedură greoaie, în cadrul căreia solicitanţii sunt supuşi nu doar unor evaluări profesionale, ci şi unor examinări medicale, teste de pregătire fizică şi evaluare psihologică, pentru a stabili dacă sunt apţi să îndeplinească serviciul militar.

În prezent, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj este condus tot de un procuror bihorean, Liviu Lascu, iar în cadrul unităţii mai lucrează doi magistraţi din judeţ, Teofil Ilisie, numit procuror șef Secție urmărire penală, şi procurorul Ciprian Puie, tranferat la începutul lui 2023 de la DIICOT Oradea.

Ciprian Man are o vechime ca magistrat de peste 14 ani, fiind absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii. În perioada august 2006 - decembrie 2010, a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar din 2010 a fost numit procuror în cadrul DNA Oradea, Serviciu pe care l-a şi condus timp de trei ani, în perioada 2014-2017.

Procurorul a fost revocat în ianuarie 2019, pe fondul scandalului declanşat după lansarea în spaţiul public a unei înregistrări din sediul DNA Oradea, despre judecători “buni” şi “răi” din justiţia locală. În urma unor mărturii şi denunţuri formulate de mai mulţi judecători, Man a ajuns în anchetă, alături de doi dintre colegii de la DNA, Cristian Ardelean și Adrian Muntean, dar şi de judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, cei patru magistraţi fiind acuzaţi, după caz, de şantaj, abuz în serviciu şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, sau instigare la aceste infracţiuni.

În final, dosarul a fost clasat în vara lui 2023, stabilindu-se că nu există dovezi care să susţină acuzaţiile. “Nu se constată fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare", se arăta în ordonanţă, care a concluzionat că "infracţiunile invocate de persoanele vătămate nu există".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON