URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Aprilie 2023, 16:41

Fermierii bihoreni pot cere acoperirea cheltuielilor cu depozitarea grâului de anul trecut. Termenul limită: 11 mai

Fermierii bihoreni pot cere acoperirea cheltuielilor cu depozitarea grâului de anul trecut. Termenul limită: 11 mai foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fermierii bihoreni pot obține finanțări pentru acoperirea cheltuielilor cu depozitarea grâului din producția de anul trecut în silozuri proprii sau închiriate.

Cererile se depun până pe 11 mai

Potrivit unui comunicat al APIA Bihor, termenul limită pentru depunerea documentelor este data de 11 mai, inclusiv. La nivel național suma alocată din Fondul European de Garantare Agricolă și Ministerul Agriculturii se ridică la 20,1 milioane euro și va fi împărțită în lei / tonă, în funcție de cantitățile de cereale depozitate.

Această schemă de susținere financiară are ca obiectiv asigurarea unui grant financiar acordat pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spaţii proprii sau depozitarea în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului 2022 şi înregistrate în aceste spaţii la data de 1 februarie 2023”, se menționează în comunicat.

„Conform cu originalul”

Conform comunicatului, cererile vor trebui depuse prin fax, poștă sau electronic la centrul APIA Bihor.

Documentele vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant care își va asuma sub semnătură sintagma „conform cu originalul”.

În cazul depozitării în spații ale unor terți, solicitanții vor trebui să transmită copia contractului încheiat cu depozitarul, copia documentului de coordonate bancare și copiile documentelor de identificare de la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA în 2022.

Producătorii persoane fizice vor trebui să depună și o declarație pe proprie răspundere privind situația stocului de grâu la data de 1 februarie, anul acesta.

Condiții necesare

Pentru a putea depune solicitări, fermierii vor trebui să îndeplinească mai multe condiții.

Astfel, solicitanții vor trebui să fie înregistrați în 2022 la APIA cu cerere unică de plată (cu culturile înființate în 2021-2022 și suprafețele cultivate cu grâu) și să fi avut depozitată la 1 februarie 2023 producția proprie de grâu în spații proprii sau închiriate. Fermierii nu pot cere granturi pentru cantitățile de grâu provenite de la terți.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON