URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iunie 2022, 19:06

Ferme mai mari. Numărul cererilor de subvenţie a scăzut, dar suprafaţa agricolă exploatată a Bihorului a crescut cu 7.700 hectare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judeţul Bihor se confruntă cu un fenomen de comasare a suprafeţelor agricole, în condiţiile în care fermierii preiau terenurilor populaţiei îmbătrânite sau strămutate la oraş.

Ferme (tot) mai mari

Anul acesta, în perioada 1 martie – 10 iunie, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor a preluat 34.250 de cereri unice de plată, cu 748 mai puţine decât anul trecut, dar aferente unor suprafeţe mai mari cu 7.687 hectare decât anul trecut.

„La o analiză comparativă a datelor, se observă că faţă de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 748 cereri, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 7.687,03 ha. Confirmăm astfel că, de la an la an, fermierii sunt tot mai conştienţi de importanţa comasării terenurilor pentru a creşte productivitatea şi competitivitatea pe piaţă", a declarat pentru BIHOREANUL directorul APIA Bihor, Cristian Câmpan.

Subvenţii de 97 milioane euro

APIA Bihor a finalizat săptămâna trecută campania de informare a fermierilor bihoreni cu privire la oportunităţile de finanţare. „Am ales să organizăm această ultimă întâlnire cu fermierii la Oradea, întrucât Centrul judeţean Bihor este unul dintre cele mai performante centre judeţene ale APIA, care gestionează scheme şi măsuri de sprijin pentru care anual se plătesc peste 97 milioane de euro", a transmis directorul general al APIA.

Potrivit acestuia, managementul performant al centrului a făcut ca autorizarea la plată să depăşească 99,60% din numărul fermierilor eligibili.

Printre cei circa 150 de participanţi la conferinţa de închidere a campaniei s-au numărat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care prefectul Dumitru Ţiplea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Călin Gal, şi viceprimarul de Oradea, Marcel Dragoş.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON