URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Ianuarie 2023, 10:45

Fenta cu avocatul: Cum va scăpa de răspundere polițistul care i-a dat lui Victoraș Micula mașina cu girofar pe mână

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Curtea de Apel Oradea a avut loc primul termen al procesului poliţistului Adrian Hărăguş (foto dreapta), cel condamnat deja la Judecătorie la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce şi-a lăsat maşina de serviciu pe mâna milionarului Victor Micula (foto stânga), iar acesta s-a filmat îmbrăcat în poliţist şi conducând autospeciala prin oraş cu sirena pornită.

Mare lucru n-a fost, însă, căci Hărăguş a venit doar cât să anunţe că şi-a concediat cel de-al doilea avocat şi vrea amânare ca să-şi angajeze un altul, motiv pentru care judecătorii au fost obligaţi să amâne dezbaterile pentru 31 ianuarie.

Cererea poliţistului miroase de la o poştă a făcătură, chichiţa fiind menită în realitate doar să mai obţină o amânare.

Motivul? Din februarie, răspunderea pentru fapta de care e acuzat se prescrie, aşadar Hărăguş are toate şansele să scape cu cazierul nepătat din scandaloasa poveste penală.

Mai nasol e că Poliţia va rămâne pe cap cu cel care a făcut instituţia de râs, transformând-o într-un "Rent a car" pus în serviciul unui afacerist excentric. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Reteaua Sociala eBihoreanul
ebihoreanul - cea mai noua retea de socializare pentru imbecili!!! fa-ti cont acum!!
Postat 24 Ianuarie 2023, 17:28 de TanarSiNelinistit
Ce e sandu2100?
Doare adevarul asa-i prostovane? Lumea incet incet afla de gasca bolovanului si legaturile cu Micula, cu mafia locala. Dar tu esti aici, sa iti aperi gasca, singur te dai de gol, ba il aperi pe Micula, ba pe Kopany, de Malan, Birta nu mai zic nimic. Tu ii aperi si pe militieni, ca il locali, ca vamesi ca sunt si ei in slujba gastii.
Postat 24 Ianuarie 2023, 14:34 de adi13
Sponsorul PNL din umbră...
Așa se vine de acasă de prin Câcăceni, procese încheiate cu autori nevinovați desigur atât timp cât tata e sponsor PNL, PNL are în subordine Prefectura, primăria, ministerul justiției și Internelor desigur sunt conduse de PNL, logic că Miculeștii sunt privilegiați. De era un proces cu un oarecare cetățean, multe din probele propuse similare ca ale lui Victoraș, ar fi fost respinse și procesul demult închis și condamnat amărătul de cetățean.
Postat 23 Ianuarie 2023, 18:22 de Morometul
adi13-bolnăvel
Trebuie sa îți explic ca esti idiot, încă odată. Probabil trăiești într-o fantezie cu " Alice în the wonderland " . Subiectul asta nu are legătură cu Bolojan, cu penele, cu birta , cu primăria Oradea sau cu aia din Vaslui, dar tu încerci sa faci la orice articol din țânțar armăsar. Esti chiar idiot cu acte în regulă, doar ca ITP-ul e expirat.
Postat 22 Ianuarie 2023, 19:47 de Sandu2100
pe loc repaus sandu
Nu trebuie sa imi dai explicatii ca nu ai scris de Bolojan. Pe licheaua asta de Micula jr i-ai luat apararea saptamana asta odata, si o faci pentru ca e seful sefului tau. Bolojan ia pozitie de drepti si executa orice le cere fratii Micula, asa cum si tu stai drepti si aperi orice specimen din gasca. Asa ca pe loc repaus sandu, si scrie ce vrei ca esti un nimic, doar o sluga.
Postat 22 Ianuarie 2023, 19:40 de adi13
adi13-bolnăvel
Copacule, știu ca faci aluzie la Bolojan, ești prea obseda, prea bolnav, prea ca la Nucet. Încă un articol în care nu a pomenit nimeni de el și repede sari cu atacuri la persoana, dar eu nu ma plâng.
Postat 22 Ianuarie 2023, 17:01 de Sandu2100
Reclamã la tv pentru naivi
,,justitie pentru oameni!”, - Cã de dreptate ai parte doar daca ai bani!!!!!
Postat 22 Ianuarie 2023, 16:17 de iahim
Unde e sandu sa-i ia din nou apararea?
Hai sandu comenteaza asa cum stii numai tu, ca e din gasca iubitului tau sef, care din pacate sta drepti sin fata gemenilor, si executa ori ce le cere.
Postat 22 Ianuarie 2023, 12:42 de adi13
Ciudat....
... nu exista rata mai mare de infractionalitate ca in randul politistilor si al jandarmilor. Cine a lansat expresia ,,oamenii legii" sa o corecteze: oamenii faradelegii.
Postat 22 Ianuarie 2023, 12:23 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON