Femeia din comuna bihoreană Ineu care, joi după-amiază, şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de cuţit, a fost reţinută de procurori iar judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a dispus să fie arestată preventiv pentru 30 zile.
Victima, după cum a relatat deja BIHOREANUL, un bărbat în jur de 60 ani, care îşi întreţinea singur soția bolnavă, fiica, și pe cei 3 nepoți, a fost înjunghiată, joi, în jurul orei 13.30, şi nu a putut fi salvată de echipajul medical ajuns în scurt timp la faţa locului.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, femeia în vârstă de 34 ani este acuzată că, "pe fondul unui conflict spontan cu părinții, l-a agresat pe tatăl ei, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuțit. Leziunile au condus la decesul victimei după o scurtă perioadă de timp".
Criminala a fost inculpată pentru violenţă în familie sub forma omorului, faptă pentru care ar putea încasa închisoare între 10 şi 25 ani.
Asta, pentru că infracţiunile care aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii sunt sancţionate mai aspru atunci când victima este un membru de familie al autorului, maximul special al pedepsei prevăzute de lege fiind majorat cu o pătrime.
Cert e că femeia, care se numeşte Csordas Edit, a fost reţinută pentru 24 ore şi prezentată, vineri, la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a fi trimisă după gratii.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis vineri propunerea şi a dispus arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura mai poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.