Singura comună din tot Bihorul unde aleşii locali nu şi-au desemnat un viceprimar nici până în ziua de azi, deşi de la alegerile din 2020 au trecut aproape 4 ani şi până la următoarele mai sunt doar câteva luni, a rămas Auşeu.
Săptămâna trecută, miercuri, 2 dintre cei 7 consilieri PNL ar fi vrut să fie propuşi şi votaţi pe această funcţie în şedinţa Consiliului Local, dar în cele din urmă asta nu s-a mai întâmplat. Motivul? Frica de... Ilie Bolojan, şef atât la Consiliul Judeţean, cât şi la PNL Bihor.
Primarul Mitică Lazăr, şi el liberal, nu a supus chestiunea alegerii unui viceprimar pe ordinea de zi pe considerentul că trebuie făcută economie, fiindcă, după cum i-a mărturisit şi lui Bihorel, "domnul Bolojan stă cu ochii pe cheltuieli şi la comuna noastră".
Cum legea nu obligă primăriile comunale, ci doar le permite să aibă un vice, cei doi pretendenţi la funcţia nr. 2 în Auşeu trebuie, aşadar, să mai aştepte până după alegerile din iunie. Poate i se arată atunci unuia dintre ei...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.