URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Februarie 2024, 10:41

Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice sau funcții din domeniul cercetării

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Singurul român care a zburat în spațiu, Dumitru Prunariu (71 ani), a fost sancționat de Consiliul Național de Etică a Cercetării (CNECSDTI) pentru conflict de interese, dezvăluie în exclusivitate G4media.ro.

Astronautul a fost simultan director al unui program de finanțare din cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA) și președinte al unei asociații care a beneficiat de fonduri de la ROSA. Situația a fost confirmată de CNECSDTI în august 2023, la sesizarea Corpului de Control din Ministerul Cercetării, dar faptele s-au petrecut cu mult timp înainte, în 2013 și 2016.

„(…) a ocupat în același timp funcția de Director SP2 Infrastructura al Agenției Spațiale Române (ROSA) (…) și funcția de președinte al ROMSPACE – Asociația Română pentru Tehnologie și Industrie Spațială (…), persoană juridică care a beneficiat de fonduri de finanțare a cercetării din partea ROSA. Chiar dacă domnul Prunariu a ocupat funcția de director SP2 Infrastructura doar în perioada mai 2012-noiembrie 2013, având această poziție a beneficiat de informații importante cum ar fi, de exemplu, organizarea și evaluarea proiectelor-ofertă. Până la data de 27.11.2013, domnul Prunariu era în componența echipei de conducere a Programului STAR al ROSA, iar Asociația Română pentru Tehnologie și Industrie Spațială ROMSPACE a participat la Programul STAR al ROSA la C2-2013 și C3-2016”, se arată în concluziile deciziei CNECSDTI din august 2023, adoptată cu 15 voturi ”pentru”, după cum informează g4media.ro.

Drept urmare, lui Prunariu i s-a interzis, pentru o perioadă de trei ani, accesul la finanțare din fonduri publice destinate cercetării-dezvoltării și i s-a suspendat, pentru aceeași perioadă, dreptul de a se înscrie la un concurs de ocupare a unei funcții superioare ori a uneia de conducere, îndrumare, control sau ca membru în comisii de concurs.

Alături de Dumitru Prunariu, prin aceeași decizie a CNECSDTI a fost sancționat și un fost coleg al său din conducerea ROSA, Marius Ioan Piso, acuzat de conflict de interese și de încălcarea obligației legale de a desemna o Comisie de Etică la nivelul instituției. Piso a fost sancționat mai drastic: are o interdicție de cinci ani de a accesa fonduri publice pentru cercetare și de a participa la concursuri.

„Situație abuzivă și neconformă cu realitatea”

Dumitru Prunariu a transmis către G4media.ro că nu a primit nici concluziile Consiliului de Etică, nici cele ale Corpului de Control.

Astronautul consideră hotărârea luată în cazul său ca fiind „o situație abuzivă și neconformă cu realitatea datorată concluziilor tendențioase ale unui corp de control al MCID și al Consiliului de Etică”.

Prunariu susține că nu a fost niciodată fondator sau asociat al Romspace, unde a fost doar angajat, dar fără să fi avut implicare în proiectul finanțat de ROSA.

„Pentru a exista un conflict de interese, obligatoriu trebuie să existe o decizie luată de favorizare a unui proiect. În programul STAR, ca director al subprogramului infrastructură pentru perioada 2012-nov. 2013, nu am fost în situația de a lua vreo decizie! Evaluarea a fost făcută de experți evaluatori români și străini care și-au declarat imparțialitatea iar lista finală de punctaje a mers la ministrul cercetării pentru aprobare. Ulterior s-au încheiat contractele în ordinea punctajelor până s-a ajuns la limita bugetului aprobat pentru competiție”, a transmis cercetătorul.

Dumitru Prunariu a anunțat și că a angajat o casă de avocatură ca să conteste aceste „sancțiuni serioase, cu consecințe, care ne afectează și profesional și ca imagine publică”.

Dumitru Prunariu este primul cosmonaut român care a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON