Furtunile violente din noaptea de sâmbătă spre duminică au produs pagube serioase în două gospodării din Bihor.
În curtea unei case din Tăutelec, din comuna Cetariu, flăcările au mistuit deșeuri de lemn, compost și paie, iar în Ponoară, din comuna Bratca, a luat foc un depozit de furaje.
Ambele incendii au fost provocate, cel mai probabil, de trăsnete, spune ISU Crișana.
La Tăutelec, pompierii au reușit să stingă focul în circa 40 de minute, salvând o magazie din apropiere cu cantități mari de lucernă, paie și materiale lemnoase. În schimb, la Ponoară, a ars acoperișul construcției pe circa 60 mp, precum și o oaie și șase baloți de fân.
„Tot în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pompierii Detașamentului 2 Oradea, Detașamentului Marghita și Detașamentului 1 Oradea au acționat în Sălard și pe strada Herculane din Marghita pentru degajarea a doi copaci, doborâți de vântul puternic pe carosabil și pe firele de comunicații, respectiv pe strada Morii din Oradea, pentru îndepărtarea unei crengi căzute pe un autoturism”, a mai transmis ISU Crișana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.