Un bihorean care duminică seară a ales să se răcorească în apa Crișului Pietros, pe raza comunei Buntești, a făcut o descoperire neașteptată.
El a găsit în albia râului o bombă de artilerie de calibru 120 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. În jurul orei 20.30, a apelat numărul unic de urgență 112, pentru a cere ajutor.
„Muniția, găsită de un localnic din Poienii de Sus, în albia Crișului Pietros, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior prin explozie controlată”, a declarat, luni, maior Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Bihor.
Pompierii le reamintesc bihorenilor că elementele de muniție pot fi periculoase, așa că dacă găsesc asemenea obiecte, trebuie să sune la 112. De asemenea, nu trebuie să le atingă, să le mute sau să le lovească.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.